monitorulcj.ro Menu
Actualitate

"Burghezul gentilom", de Moliere, pus în scenă de Măniuţiu la Teatrul Maghiar din Cluj

Regizorul Mihai Măniuţiu revine, după 30 de ani, la piesa lui Moliere, "Burghezul gentilom", dar într-o montare complet diferită, premiera urmând să aibă loc duminică, la Teatrul Maghiar din Cluj.

Regizorul a explicat că nu a fost neapărat alegerea sa să se întoarcă la textul marelui dramaturg francez.

"Alegerea a fost foarte simplă. Mi-a cerut Gabor Tompa să fac 'Burghezul gentilom'. Cunosc foarte bine trupa şi sala, este al nouălea spectacol la Teatrul Maghiar, care, cu excepţia Teatrului Naţional din Cluj, este teatrul în care am lucrat cel mai mult. Este o trupă excepţională de actori şi revin întotdeauna cu mare plăcere. 'Burghezul gentilom' l-am montat în urmă cu 30 la Teatrul Naţional din Cluj. Aceasta este o versiune complet schimbată, de la imagine, la concept, costumele erau de epocă, astăzi sunt moderne, fanteziste. Mişcarea era făcută atunci de un tânăr regizor, Mihai Măniuţiu, acum sunt făcute de o tânără coregrafă, Andrea Gavriliu. Deci mare diferenţă", a spus regizorul, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată pentru prezentarea premierei.

Pentru coregrafa Andrea Gavriliu colaborarea la această piesă înseamnă şi revenirea în oraşul în care a urmat studiile, la Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB, ea colaborând cu regizorul clujean la mai multe producţii.

"Este o comedie-balet, cu mult dans, şi în multe părţi construită matematic, pe mişcare, de către Andrea Gavriliu", a mai spus Măniuţiu, care şi-a exprimat încrederea ca piesa să aibă succes la public, considerând că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri.

La rândul său, coregrafa Andrea Gavriliu a spus că "partitura" sa la acest spectacol este aceea de a servi ideea de comedie-balet.

"Asta, eu cred că se referă la efectul estetic şi de entertainment pe care îl poate avea dansul (...). Am încercat să adaptez stilul meu de lucru pentru a avea acest efect", a spus Andrea Gavriliu.

Spectacolul va avea şi proiecţii video, care sunt, potrivit, lui Cristian Pascariu, cel care le-a realizat, un decor virtual.

"Pentru acest proiect am făcut foarte multe variante de imagini video, dar am ajuns la câteva esenţiale care cred că ajută şi completează bine spectacolul", a spus Pascariu.

"Burghezul gentilom" va avea premiera duminică, 10 iunie, de la ora 19,00, al doilea spectacol urmând să aibă loc în 20 iunie, la teatrul Maghiar din Cluj.