monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Regizorul Tudor Giurgiu pregăteşte un film despre Ilie Năstase

Regizorul Tudor Giurgiu are în plan un film despre Ilie Năstase şi încearcă să afle cât mai multe din tainele tenisului, astfel că s-a antrenat, alături de Mircea Cristescu, vicepreşedintele baschetbaliştilor de la U BT Cluj.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, creatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) vrea să se apropie cât mai mult de lumea tenisului, cea în care a strălucit Ilie Năstase, unul dintre punctele sale de interes pentru un nou film. "Vă spun un secret. Unul dintre marile vise - să fac un film despre viaţa tumultoasă a lui Ilie Năstase. Un film de ficţiune, nu neapărat un documentar, ar fi unul super. Ilie Năstase e un foc de artificii, şi pe teren şi în afara lui. Este un fost sportiv pe care-l admir extrem de mult", a spus, potrivit comunicatului, Tudor Giurgiu.

Regizorul l-a avut partener de antrenament pe Mircea Cristescu, vicepreşedintele baschetbaliştilor de la U BT Cluj, omul care a intrat în istorie având un record de 75 de puncte marcate într-un meci pentru România şi 24 de aruncări de trei puncte reuşite într-un singur joc. "A fost mai intens antrenamentul cu Tudor Giurgiu decât unul la baschet. Am pus amândoi multă pasiune. Am jucat pe bune, am dat totul. Noi am fost educaţi că regia este bună în altă parte, nu la sport. Ne-am făcut încălzirea pentru Sports Festival, acolo sunt jucători înalţi, eu am anvergură, aş putea să le fac faţă, însă stau mai prost cu apărarea, dar mă voi descurca", a spus vicepreşedintele baschetbaliştilor clujeni, Mircea Cristescu.


La rândul său, Tudor Giurgiu a comparat indicaţiile primite de la cunoscutul sportiv cu experienţa sa de regizor. "Mi-am dat seama că e simplu să le spun actorilor ce să facă, dar când îmi spun mie alţii ce să fac, mă blochez. Chiar e greu. Mi-am imaginat un meci cu fraţii Bryan, care au fost o mare enigmă, mai ales când Mergea şi Tecău jucau împreună şi, de cele mai multe ori, mereu, pierdeau şi mă gândeam ce au ăştia: Sunt extratereştrii? Cum joacă? I-am urmărit mai îndeaproape, sunt mari campioni", a punctat regizorul.

În cadrul evenimentului de la Cluj, vor fi două show-uri demonstrative - meciul de fotbal dintre Generaţia de Aur şi legendele Barcelonei, respectiv cel de tenis dintre echipa România şi cea a lumii.


"Sportul înseamnă sănătate, eu, de 3 ani, am redescoperit plăcerea de a juca tenis. Tenisul mă ţine în formă, şi fizic şi mental. Orice fel de sport, de la alergarea banală, până la a face sport extrem, e extraordinar. Sportul înseamnă sănătate, îţi pui corpul să lucreze. După ce fac sport, simt că ziua mea arată altfel, sunt într-o altă dispoziţie. Oamenii trebuie să se echipeze şi să joace, să facă mişcare, un îndemn la a nu sta ca o legumă! Să nu te uiţi, să participi", a mărturisit regizorul Tudor Giurgiu.