monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A sosit primul autobuz electric. “În prima etapă, autobuzele vor circula pe linia 30 și 46B”

“Primul autobuz electric a sosit sâmbătă dimineață, următoarele vor veni în cursul acestei săptămâni și săptămâna viitoare”, spune directorul Companiei de Transport Public Cluj, Liviu Neag.

Primele autobuze electrice vor circula pe străzile Clujului la începutul lunii iunie, după ce Compania de Transport Public va depăși procedurile legate de înmatricularea lor.

Directorul CTP, Liviu Neag, asigura că, până la 1 iunie, pe mașini vor fi montate aparatele de ticheting și sistemele de comunicare, pentru că autobuzele electrice să poată intră în exploatare.


“Preconizăm să circule pe liniile care ating în mod special, zona centrală. Vrem să circule mai ales la orele de vârf, ca să contribuim efectiv la reducerea gradului de poluare. Într-o primă etapă autobuze electrice vor fi introduse pe linia 30, linia 46B, de asemenea linia 27 și, bineînțeles, că e posibil să extindem și pe alte linii care vor atinge zona centrală”, a spus Neag citat de radiocluj.ro.

Pe lângă cele 11 autobuze electrice cumpărate din fonduri elvețiene, municipalitatea a mai depus și un proiect european care prevede achiziția a încă 30 de astfel de mijloace de transport în comun.


Până la sfârșitul acestei luni, Compania de Transport Public va amenaja și stațiile de încărcare necesare pentru autobuzele electrice.

Directorul CTP, Liviu Neag, arată că vor fi amplasate mai multe asemenea stații, ca să poată fi introduse autobuze electrice pe cât mai multe linii din oraș.


“Suntem deja în faza finală cu amenajarea stațiilor de încărcare. Cinci vor fi în cartierul Grigorescu, la baza Donath, cinci sau șase vom avea în Aurel Vlaicu, fosta IRA, și vom mai avea și în baza de troleibuze din cartierul Gheorgheni. Autobuzele au o autonomie de o sută, o sută patru kilometri, dar nu putem merge până la epuizarea bateriei. Pentru o exploatare optimă, bateria trebuie reîncărcată când atinge undeva la două treimi gradul de descărcare. Și, bineînțeles, că vor intra, peste zi, la încărcare rapidă și peste noapte la încărcare lentă. Încărcarea rapidă durează până în zece minute, iar încărcarea lentă durează cam patru ore”, a mai spus Neag.