Actualitate
Proteste de mare amploare anunţate astăzi în Cluj și în țară: Vrem Europa, nu dictatură!
Sute de clujeni și-au anunțat prezența sămbătă seara în fața Prefecturii la un protest faţă de coaliţia de guvernare, nemulțumiți că PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice.
"De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.
Organizatorii protestului enumeră "acţiunile antidemocratice” ale PSD-ALDE, precum modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene
În plus, comunitatea Declic a lansat o platformă numită „Penalistan”.
”La 100 de ani de la Marea Unire, România se află la o răscruce de drum. Fie ne continuăm calea europeană, fie ne pregătim de 100 de ani de «Penalistan». Cam aşa s-ar numi dictatura corupţilor şi raiul penalilor, odată cu modificările aduse Codurilor Penale”, transmit reprezentanţii Declic.
Manifestaţii asemănătoare sunt programate şi în restul ţării, dar şi în diaspora, începând cu ora 18.00.