monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Datele a zeci de milioane de utilizatori Facebook, folosite în "războiul psihologic" al campaniei lui Donald Trump şi în cea pro-Brexit

O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept "război psihologic".

Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate.


Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: "Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (...) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania".

Documente obţinute de publicaţia Observer şi confrmate de Facebook relevă că, până la sfârşitul anului 2015, compania Cambridge Analytica colecta date online la un nivel fără precedent. Facebook nu avertizase încă utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor a peste 50 de milioane de persoane.


Potrivit cotidianului The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma Cambridge Analytica încă sunt online. Informaţiile au fost colectate printr-o aplicaţie numită "thisisyourdigitallife", creată de profesorul Aleksandr Kogan în mod independent de activitatea sa de la Universitatea Cambridge. Prin intermediul companiei sale, Global Science Research (GSR), în colaborare cu firma Cambridge Analytica, sute de mii de utilizatori Facebook au fost plătiţi să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicaţia colecta şi datele din listele de "prieteni" ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obţinute profilurile a zeci de milioane de persoane, potrivit cotidianului The Guardian.

Potrivit cotidianului The Guardian, Christopher Wylie a vorbit despre ceea ce a numit "instrumentul de război psihologic al lui Steve Bannon". El a explicat că Steve Bannon şi Robert Mercer au avut ideea de a utiliza printr-o metodologie militară megadate şi reţele de socializare online pentru "operaţiuni informaţionale" asupra electoratului din Statele Unite. Christopher Wylie a contribuit cu idei şi s-a ocupat de aplicarea proiectului, înainte de a deveni, în primăvara anului 2017, denunţătorul proiectului. De asemenea, Wylie s-a numărat printre sursele care au furnizat informaţii pentru un articol scris în 2017 de publicaţiile Guardian / Observer intitulat "Marele jaf britanic Brexit", un material care a realizat conexiuni între campania pentru ieşirea din UE, alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA şi activităţile Rusiei.


"Pentru aceşti oameni, regulile nu contează. Pentru ei, este vorba de un război şi totul este corect. Vor să poarte un război cultural în Statele Unite ale Americii. Firma Cambridge Analytica trebuia sa furnizeze arsenalul pentru acest război cultural", a explicat, pentru NYT, Christopher Wylie.

Compania Facebook a anunţat că a decis suspendarea conturilor firmei Cambridge Analytica, al lui Christopher Wylie şi Aleksandr Kogan, un profesor ruso-american. "Este vorba despre o înşelătorie. Vom lua toate măsurile necesare pentru ştergerea datelor sustrase, vom iniţia acţiuni judiciare contra autorilor activităţilor ilegale", a declarat Paul Grewal, vicepreşedintele Facebook.


Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament şi de autorităţile de reglementare sub acuzaţia unor activităţi ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.  Mediafax