monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vremea se încălzește neobișnuit de mult în weekend. Temperaturi de 20 de grade

Vești bune de la ANM. După ce săptămâna trecută am dârdâit la propriu din cauza „Bestiei din Est”, valul de ger siberian care a afectat mare parte din Europa, azi meteorologii ne anunță că în weekend va fi vreme de tricou.

În următoarele trei zile, vremea se va încălzi brusc, iat temperaturile vor atinge în sudul țării chiar și 20 de garde. Încălzirea este provocată de intrarea pe teritoriul țării noastre a unei mase de aer cald dinspre Marea Mediterană.

PROGNOZA METEO PENTRU PRIMAVARA LUI 2018


Administrația Națională de Meteorologie a publicat, pe site-ul oficial, prognoza meteo pentru primăvara lui 2018. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi treptat  începând cu ziua de sâmbătă, urmând ca săptămâna viitoare să avem parte de temperaturi cu plus în termometre, specifice pentru începutul primăverii.


ANM a făcut următoarele estimări pentru lunile care urmează:

Luna martie


Temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică în sudul,  sud-estul și local în vestul țării și se va situa sub normal în restul teritoriului. Precipitațiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării.

Luna aprilie


Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice și estice și se vor situa sub mediile climatologice în restul tarii. Precipitațiile totale lunare vor fi, în general, excedentare.

Luna mai


Temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est  și local în vest și sub normal în celelalte zone. Precipitațiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul țării și local în sud și est și vor avea o tendință spre excedent în rest.