Actualitate
Minciunile lui Tişe. CJ Cluj a cerut abia în martie acord de mediu pentru levigatul de la Pata Rât. Staţia de osmoză inversă trebuia să funcţioneze de ANUL TRECUT
“Prin predarea amplasamentului demarează efectiv lucrările privind sistemul de epurare prin osmoză inversă a levigatului şi în acest fel se vor rezolva problemele de la Pat Rât”. Spunea Alin Tişe anul trecut în decembrie. Au trecut trei luni în care staţia de osmoză inversă pentru tratarea levigatului nu a funcţionat nici măcar o secundă. Între timp, la Pata Rât levigatul se întinde pe 9 hectare.
Pe 2 martie, Consiliul Judeţean a postat pe site-ul instituţiei un anunţ privind solicitarea acordului de mediu pentru staţia de epurare.
“Consiliul Judeţean Cluj a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul «Lucrări în regim de urgenţă la depozitul neconform de deşeuri Pata Rât – staţie de osmoză inversă» (staţie de epurare levigat pentru eliminarea poluării stabilită în urma declarării situaţiei de urgenţă conform hotărârii Comitetului Judeţean pentu Situaţii de Urgenţă Cluj din 8 spetembrie 2017) pe teren situat în judeţul Cluj, municipiul Cluj-Napoca şi comuna Apahida”, se arată în documentul care poartă semnătura preşedintelui Alin Tişe.
Reamintim faptul că, potrivit promisiunilor lui Tişe, stația urma să fie operațională încă din decembrie anul trecut, apoi termenul s-a mutat în luna februarie. Cu stupoare aflăm că abia vineri, 2 martie, s-a supus consultației publice documentația pentru obținerea autorizației de mediu.
Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, încă din luna septembrie 2017 i s-a cerut Consiliului Judeţean să ia “în regim de maximă urgenţă” mai multe măsuri “în vederea stopării fenomenului de poluare masivă a pârâului Zăpodie”. Printre aceste măsuri se numără eliminarea levigatului şi efectuarea unei breşe în masa deşeului în vederea drenării cantităţii de levigat acumulat în amonte de alunecare.
Activiştii de mediu au avertizat nu o dată că staţia de osmoză inversă nu are capacitatea să gestioneze debitul levigatului care curge nestingherit către Apahida şi că aceasta va fi tot timpul inundată de lacul de levigat din amonte.
La sfârşitul lunii noiembrie, Garda Naţională de Mediu a amendat, din nou, Consiliul Judeţean Cluj cu 80.000 lei pentru problemele de la groapa de gunoi de la Pata Rât.
Consiliul Judeţean plăteşte 39.000 de euro pe lună pe staţia de osmoză care a fost adusă la Pata Rât.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj, Grigore Crăciun, a declarat că problema levigatului trebuie să fie rezolvată cât mai repede, deoarece acesta ajunge în râul Someş.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
“Rezolvarea problemei levigatului de la Pata Rât intră într-o nouă etapă întrucât odată cu îndeplinirea acestei proceduri demarează efectiv lucrările de amplasare a întregului sistem de epurare, prin osmoză inversă, a levigatului scurs din corpul depozitului” (13 decembrie 2017)
"Pentru că nu mai există nicio situație de urgență și nu a fost instituită starea de alertă, am oprit demersurile pentru exproprierea terenurilor pe care urma să montăm stația de osmoză inversă. Nefiind stare de urgență nu mai putem să facem cheltuială pe o stație de levigat care nu este prevăzută în contract cu constructorul. (...) Ar fi fost o cheltuială suplimentară de un milion de lei din bugetul Consiliului Județean" (30 octombrie 2017)