Actualitate
Dezastru pe şosele din Cluj şi isterie în rândul şoferilor. Drumurile nu au fost deszăpezite la timp - GALERIE FOTO
Valul de frig le-a făcut probleme șoferilor, atât în noaptea de luni spre marţi, cât şi în această dimineață. Drumurile au fost acoperite de polei şi zăpadă şi lăsate aşa fără ca cineva să intervină pentru a le deszăpezi.
Șoferii dau vina pe drumari și spun că aceștia că au intervenit mult prea târziu.
Probleme s-au semnat pe Centura Vâlcele-Apahida, pe Calea Turzii, în Floreşti, atât pe DN1, cât şi pe Centura Floreşti, dar şi pe drumul ce leagă Clujul de Turda. Şi drumul Ciurila-Făget a fost acoperit de zăpadă, dar şi Autostrada Turda-Gilău.
“Din păcate, tot oraşul e puţin blocat”, „Şi centrul..e durere”, „Turzii şi Frunzişului sunt dezastru”, „Iar au fost surprinşi de iarnă, în toiul iernii şi cu toate codurile în vigoare”, „Din nou ne-a surprins zăpada şi nu au fost pregătiţi drumarii”, sunt doar câteva dintre comentariile şoferilor pe paginile de socializare.
Din cauza zăpezii, un TIR şi o cisternă s-au lovit în azi noapte blocând total DN1 între Cluj şi Alba.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Cluj, pe DN1, aproape de limita cu judeţul Alba (în zona localităţii Stejăriş), a avut loc o coliziune între un tir şi o cisternă (goală). Evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă traficul este oprit total (ora 00.00). Pe acest drum, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă.