Actualitate
Judeţul Cluj, sub cod galben de ger
Un val de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an, au anunţat meteorlorgii.
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod portocaliu de ger, care vizează Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi care intră în vigoare luni dimineaţa. Meteorologii avertizează că se vor înregistra şi minus 22 de grade Celsius.