monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi MORŢI şi patru RĂNIŢI într-un accident între Cluj şi Oradea. Un TIR şi două maşini, implicate. Circulaţie blocată pe DN1 – FOTO

Un grav accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR, a avut loc duminică seara pe DN 1 E60 între Cluj şi Oradea, pe raza localității clujene Poieni. Circulația rutieră este complet blocată.

UPDATE 19.50

“Am intervenit în cursul după amiezii ca urmare a unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un autotren. Accidentul a avut loc pe DN1E60, între localitățile Poieni și Ciucea, unde din păcate două persoane au decedat, iar alte patru au fost rănite ca urmare a acestuia. Circulația a rămas blocată din cauza autotrenului răsturnat perpendicular pe carosabil”, transmite ISU Cluj.


Două autospeciale cu modul de descarcerare au intervenit din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin, alături de trei ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj

‘Au fost descarcerate trei persoane, iar patru au fost transportate la spital, dintre care una în stare de inconștiență. De asemenea au fost întreprinse de către operatorul economic care are în proprietate autotrenul măsuri privind eliberarea carosabilui prin ridicarea autotrenului cu o macara de mare tonaj”, au mai spus pompierii clujeni.


UPDATE 19.00

Conform ultimelor informații, două persoane sunt în stop cardio-respirator. Echipajele medicale sosite la fața locului au demarat imediat manevrele de resuscitare pentru persoanele aflate în stop, celelalte victime fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital.


Potrivit martorilor, două persoane din autoturismul Peugeot, înmatriculat în Bihor, au fost declarate decedate de către medicii de pe ambulanță.

ŞTIRE INIŢIALĂ


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că  judeţul Cluj,  pe DN1 Huedin – Oradea, la kilometrul 544+100 de metri, traficul este blocat din cauza unui accident în care au fost implicat două autoturisme şi un autotren (ora 17.40). În urma evenimentului trei persoane au fost rănite(una grav).

Pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite traficul va fi oprit aproximativ o oră.


Potrivit primelor informații, un autoturism marca Peugeot a pătruns pe contrasens, unde a acroșat un autotren care circula spre Huedin. Șoferul autoturismul Peugeot a revenit pe sensul său de mers, spre Cluj-Napoca, unde a intrat în coliziune cu un autoturism BMW. Ulterior, autotrenul în încercarea de a evita un nou impact s-a răsturnat perpendicular pe șosea, scrie someşeanul.ro.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, trei din autoturismul Peugeot și două din BMW.