monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hoți de bijuterii prinși de poliția clujeană

Doi bărbați au intrat prin efracție în câteva case din Cluj-Napoca de unde au furat bijuterii în valoare de aproape 2.000 de lei. Hoții sunt acum pe mâna poliției.

La data de 20 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție, împreună cu specialiști criminaliști și luptători de acțiuni speciale, au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localităților Cluj-Napoca, Răscruci și Bonțida, pentru documentarea activității infracționale a doi bărbați bănuiți de comiterea unor furturi.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bijuterii, aparate de fotografiat, instrumente folosite la săvârșirea faptelor și alte bunuri în privința cărora există suspiciunea rezonabilă că provin din furturi.


Cei doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, în baza mandatelor de aducere. Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie 2017, cei doi ar fi pătruns fără drept într-o locuință din Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras bijuterii, în valoare de circa 300 de lei. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți de sustragerea de bijuterii, în valoare de circa 1.500 de lei, dintr-o locuință, din Cluj-Napoca, faptă care s-ar fi comis la data 15 februarie a.c..

În urma probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.


La data de 21 februarie a.c., aceștia au fost prezentați instanței, fiind emise pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Etichete: arest bijuterii hoti