monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scandalul plăcuţelor multilingve ajunge în curtea Primăriei Cluj-Napoca

La iniţiativa Asociaţiei Musai-Muszáj în curtea Primăriei Cluj-Napoca a fost instalată o bicicletă cu un indicator de localitate multilingv.

sursa foto Bethlendi Tamas

Asociaţiei Musai-Muszáj a dus bicicleta cu un indicator de localitate multilingv în curtea primăriei  pentru a atrage atenția populației și funcționarilor instituţiei asupra nerespectării hotărârii judecătorești.

Reprezentanţii asociaţiei au precizat şi că miercuri au notificat Instituția Prefectului județului Cluj despre punerea în aplicare deficitară a deciziei judecătorești, solicitându-i să acționeze în interesul apărării statului de drept.


Musai-Muszáj îşi argumentează gestul astfel:

„1. În cadrul conferinței de presă din 7 aprilie 2017, Primarul Emil Boc a afirmat că plăcuțele multilingve vor fi montate în decurs de o lună sau o lună jumătate.


2. În 21 februarie 2018, dintr-un total de 16 indicatoare multilingve au fost montate
doar 4.

3. În 21 februarie 2018 a fost instalată în curtea Primăriei Cluj-Napoca o bicicletă cu un indicator de localitate multilingv, pentru a atrage atenția populației și a funcționarilor Primăriei asupra nerespectării hotărârii judecătorești. Această bicicletă nu reprezintă și nu poate fi considerată în niciun fel reclamă publicitară, fiind o creație artistică în numele libertății de expresie.


4. În 21 februarie 2018 am demarat executarea silită a sentinței civile nr. 961/2017.

5. În 21 februarie 2018 am notificat Instituția Prefectului județului Cluj despre punerea în aplicare deficitară a deciziei judecătorești, solicitându-i să acționeze în interesul apărării statului de drept.


6. La cererea de informații de interes public cu privire la lipsa unor indicatoare de localitate multilingve, adresată dlui. Primar Emil Boc (nr. de înregistrare:  64926/101/09.02.2018), în ziua de azi (21 februarie 2018), cu depășirea termenului legal, am primit răspuns. Din comunicatul Primăriei nu se află din ce motiv nu a fost montat niciun indicator multilingv din cele 12 absente în ultimele 7 luni, şi nu vorbește deloc despre cele 8 indicatoare inexistente la ieșirile din municipiu.

 7. Cererea de informații de interes public adresată reprezentanților UDMR din Consiliul local (nr. de înregistrare: 64929/2.1/09.02.2018) cu privire la demersurile efectuate de către aceștia în folosul multilingvismului clujean, a rămas fără răspuns, chiar și după depășirea termenului legal”.


Reprezentanţii asociaţiei mai precizează că o eventuală îndepărtare a acesteia, sub orice pretext, ar însemna o încălcare gravă a dreptului fundamental la libertatea de exprimare.