monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Protest de amploare în Bucureşti. Manifestanți din marile orașe cu pornit spre Capitală

Un protest de amploare este organizat sâmbătă în Capitală, la care sunt aşteptaţi cel puţin 15.000 de oameni din toată ţara. Manifestanţii din marile oraşe au pornit deja spre Bucureşti.

sursa foto HotNews

Guvernarea PSD şi modificările propuse pentru legile justiţiei scot oamenii în stradă. Mii de români pleacă spre Bucureşti pentru a participa la protestul de amploare organizat azi în Piaţa Universităţii, potrivit Digi24.ro. Manifestanţi din toate colţurile ţării s-au organizat deja pe reţelele de socializare, iar cei din Timişoara, Oradea, Cluj şi Sibiu au pornit spre Capitală încă de dimineaţă, de la ora 6:00. Oamenii vin fie cu maşinile, fie cu trenul. Punctul de întâlnire final este Piața Universității. Urmează apoi să plece în marş către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a României (CCR) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

De la Cluj, acum 10 zile, mai mulţi oameni au plecat chiar pe jos spre Bucureşti, pentru a ajunge sâmbătă la protestele din Capitală.


„Ne dorim Parlamentul curat, politicieni care nu sunt condamnați penal, un partlament care să facă legi pentru cetățeni, nu pentru politicieni, dorim ca guvernul să-și facă treaba”, spune unul dintre manifestanții care au pornit spre București. „Am cratița și lingura, cu care merg la toate protestele. Dorim să le arătăm corupților și celor cu dosare penale că nu au ce căuta în Parlamentul României”, a explicat o protestatară din Cluj.

„Sperăm că bucureștenii și românii se vor strânge cât mai mulți și vor arăta că vor stat de drept și justiție să ne asigure prosperitate”, spune un manifestant din Sibiu.


Și din Oradea și Timișoara au plecat oameni spre București. „Nu acceptăm teleormanizarea României, vrem să apărăm, în primul și în primul rând, justiția”, explică unul dintre ei.

În aceleaşi timp cu protestul din Bucureşti, sunt anunţate manifestaţii asemănătoare şi în alte oraşe din ţară, precum şi în în străinătate, la Viena, Bruxelles, Toronto, Zurich, Paris, Roma sau Edingburgh. Protestul, organizat sub sloganul „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”, va începe în jurul orei 18:00, potrivit organizatorilor.


Pe grupurile de pe Facebook au circulat formulare pentru cazare şi transport pentru protestatarii din alte oraşe, cereri şi oferte de la cei din Bucureşti.

Jandarmeria Capitalei a transmis, vineri, un mesaj video pe pagina sa de Facebook, făcând apel la desfăşurarea unor manifestaţii paşnice. Instituţia spune că este echidistantă şi garantează drepturile constituţionale ale cetăţenilor, cât timp aceştia se manifestă paşnic şi recomandă protestatarilor să fie civilizaţi şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.


În 18 ianuarie s-a împlinit un an de la declanşarea celor mai mari proteste din România, de după Revoluţie, care au scos în stradă sute de mii de oameni, imaginile cu luminile telefoanelor din Piaţa Victoriei făcând înconjurul lumii. Manifestaţiile au început la două săptămâni de la învestirea Guvernului PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, fiind declanşate de intenţia Guvernului de graţiere a unor pedepse şi de modificare a Codurilor penale. Dacă în prima zi, 18 ianuarie, au ieşit în stradă în jur de 5.000 de oameni, dintre care aproximativ 4.000 în Capitală, în următoarele zile protestele au luat amploare în toată România, mai ales după adoptarea de către Guvern, în noaptea de 31 ianuarie, a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale.