monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Proprietarii imobilelor-ruină s-au milogit să nu fie supraimpozitaţi cu 500%. Boc, de neînduplecat

Zeci de proprietari vor plăti şi în 2018 impozit majorat cu 500% din cauză că nu au început lucrările de refaţadizare.

O parte din proprietarii care vor plăti impozit majorat cu 500% de anul viitor au venit marţi în şedinţa de Consiliu Local pentru a protesta şi pentru a-i convinge pe consilieri să “îi taie” de pe listă. Aceştia, în frunte cu primarul Emil Boc, au fost de neînduplecat.

“În 2017, au fost refaţadizate un total de 215 imobile, aici intră şi acelea care nu au avut nevoie de autorizaţie de construcţie. Pentru unele lucrări se pot face activităţi fără a fi nevoie de autorizaţie de construcţie conform legii. În total, 215 imobile în 2017 au avut lucrări de refaţadizare. Eu cred că e un drum corect. Nu este o mare plăcere să propun o ordine de zi cu penalităţi de 500%. Nu-mi doresc acest lucru. Nu ne dorim şi nu este o ambiţie sau o plăcere să propun aceste politici. Viaţa ne obligă. Siguranţa tuturor cetăţenilor Clujului e mai importantă decât orice. De aceea venim cu aceste măsuri. Să încercăm să îi convingem pe toţi să iasă din pasivitate şi să readucă Clujul acolo unde trebuie să fie sub aspectul siguranţei clădirilor. Dincolo de estetică, partea de siguranţă e cea mai importantă. Nu ne dorim să avem vreun incident care să ducă la vătămări corporale sau la alte lucruri şi mai grave. Sper ca până în 2019 să nu mai avem niciun punct cu supraimpozitarea şi lucrurile să intre în normalitate”, a spus primarul Emil Boc în debutul şedinţei extraordinare de Consiliu Local, unde pe ordinea de zi s-au aflat zeci de proiecte care propuneau supraimpozitarea unor imobile.


Reprezentanţii Asociaţiei Culturale Minerva au reclamat faptul că au primit clădirea în stare de ruină şi că asociaţia nu îşi poate permite să plătească un impozit de cinci ori mai mare.

“În corpul de clădire de pe strada Brassai nr. 5 funcţionează galeria tranzit.ro care împreună cu UBB a avut şi săptămână trecută un număr de trei evenimente cu participare internaţională. Eu aş dori să vă rog să ne acordaţi o amânare. Am obţinut deja în luna noiembrie certificatul de urbanism să reparăm şi jumătatea rămasă din clădire. Nu ne permitem să plătim de cinci ori mai mult impozit pe această clădire pe care o folosim tot în scopul oraşului. Nu putem să ne permitem să cheltuim atâţia bani pentru că nu avem de unde. Noi am primit clădirea într-o stare de ruină”, au spus reprezentanţii Asociaţiei.


Viceprimarul Dan Tarcea a precizat că “în calitate de proprietati au atât drepturi, cât şi obligaţii”.

„Fiecare proprietar trebuie să fie tratat la fel pentru că nu putem să facem diferenţe între o asociaţie, fundaţie şi o persoană fizică care este proprietar sau un pensionar”, a replicat Tarcea.


Un alt proprietar de pe strada Horea a cerut consilierilor să retragă proiectul de pe ordinea de zi sub pretextul că avizele cerute pentru refaţadizarea unei clădiri monument istoric nu se pot obţine într-un an

“Cu indulgenţa dumneavoastră cerem de a retrage (...) de pe lista supraimpozitării întrucât a făcut toate demersurile necesare legale pentru a refaţadiza această clădire monument istoric. S-au obţinut avizul şi certificatul de urbanism încă de acum trei luni de zile, s-au făcut documentaţiile, iar domnul Virgil Pop numai în 4 decembrie ne-a dat avizul favorabil refaţadizării clădirii monument istoric. Din păcate, iarna şi fenomenele meteo nu ne mai permit începerea lucrărilor mâine. S-a pus o plasă de protecţie pe această faţadă pentru a evita orice pericol pe durata iernii înainte de începerea lucrărilor. Tot ce a stat în puterea şi forţa asociaţiei de proprietari a fost făcut, din păcate, nu am putut mai repede datorită laboriosului pas de acte legale de la certificatuld e urbanism la autorizaţia de construire, la avizele istorice şi altele care nu depindeau de noi ci de experţi şi arhitecţi cărora nu le-am putut nici comanda nici dicta termenii de execuţie. Autorizaţia de construire impunea nişte avize suplimentare la un monument istoric. Am rezervat şi trotuarul şi nu am putut începe lucrările fără avizul Monumentelor Istorice. Nu se pot obţine într-un an”, a spus acesta.


Tarcea a replicat că Primăria nu va încălca legea.

“Avem o legislaţie pe care trebuie să o respectăm. Am tratat cu celeritate orice fel de documentaţie care a venit legată de partea de refaţadizare. Din păcate, la data de 30 noiembrie dumneavoastră nu aţi putut face dovada că aveţi declarate începerea lucrărilor, aveţi autorizaţia de construire şi declararea începerii lucrărilor la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la Primărie. Dumneavoastră ne propuneţi să încălcăm legislaţia în vigoare”, a spus viceprimarul.