Actualitate
Regele Mihai este adus astăzi în România. Clopotele bisericilor din toată ţara vor fi trase la ora 11.00.
Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară vor fi trase miercuri, la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.
Potrivit Patriarhiei Române, vor exista trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară, respectiv miercuri, 13 decembrie, ora 11.00, atunci când va sosi în ţară sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12.30, la începutul slujbei de înmormântare din interiorul Catedralei Patriarhale şi tot sâmbătă, la ora 18.30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.
"Întrucât spaţiul Catedralei Patriarhale din Bucureşti este insuficient de încăpător pentru toţi invitaţii, Casa Regală a solicitat Patriarhiei Române ca în interiorul Catedralei şi în spaţiile din imediata ei proximitate să aibă acces doar Familia Regală şi un număr restrâns de invitaţi, în timpul slujbei de prohodire (înmormântare), sâmbătă, 16 decembrie 2017, orele 12.30 - 14.00", se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus miercuri, la ora 11 , în ţară, după care va fi transferat la Castelul Peleş.Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.
Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României
În ziua de miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
Miercuri, 13 decembrie, la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:
- Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
- Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
- Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Miercuri, 13 decembrie, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:
Miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 şi ora 24.00;
Joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00;
Vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00.
Intrarea este liberă.
Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:
Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.
Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.
Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
Să aibă la ei un document de identitate.
Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.
Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.
În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
Să coopereze cu personalul specializat al Ministerului Afacerilor Interne pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea şi în interiorul Palatului Regal.
Alergatul în perimetrul de siguranţă este strict interzis.
Să respecte programul activităţilor şi traseul de deplasare stabilit de organizatori şi indicaţiile personalului specializat al Ministerului Afacerilor Interne.
Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.
Sâmbătă, 16 decembrie
De la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.
La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.
De la ora 11.30 la ora 12.45, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.
La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Piteşti (ora 16.46). Toţi cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt aşteptaţi în gara oraşului lor.
Sâmbătă, 16 decembrie, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.
Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.
Cărţi de condoleanţe sunt deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.