monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Informare meteo de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică seara, în toată ţara

Meteorologii au emis o informare de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara, de sâmbătă, de la ora 18.00, până duminică, la ora 23.00, izolat cantităţile de apă urmând să depăşească 35 de litri pe metrul pătrat, potrivit ANM.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 35 l/mp, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Mediafax.

Începând din dimineaţa zilei de duminică, aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, precizează sursa citată.


„În Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania şi la munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali. Izolat se va semnala polei. Cu precădere pe parcursul zilei de duminică (3 decembrie), vântul va avea intensificări temporare, în regiunile sudice cu viteze de 50…55 km/h, iar în zona montană, mai ales pe creste vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada”, potrivit meteorologilor.

Conform sursei menţionate, pe parcursul nopţii de duminică spre luni, precum si în timpul zilei de luni, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, spulberând zăpada.


În paralel, meteorologii au emis o informare de ninsori, valabilă la munte şi în nordul Moldovei, şi de intensificări ale vântului. Aceasta a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 13.00 şi se termină la ora 18.00.

Etichete: ninsori ploi