monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Florin Piersic are prima stea de pe Walk of Fame din Bucureşti

Creat după celebrul bulevard Walk Of Fame din Los Angeles, cel din Capitală va deveni un punct de referinţă pentru cultura română prin găzduirea stelelor ce omagiază artişti români consacraţi. Florin Piersic a primit ieri prima stea de pe Walk of Fame din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, în cadrul unei ceremonii la care au participat câteva sute de persoane. Florin Piersic, care a împlinit joia trecută 75 de ani, este primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat valorilor artistice ale filmului şi teatrului româneşti, situat în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei. În cadrul ceremoniei, Piersic a dezvelit steaua cu numele său, de culoare roşie, pe un fond negru, în aplauzele celor câteva sute de admiratori care s-au strâns pentru a fi alături de actor în aceste momente. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Ileana Stana Ionescu, Dorina Chiriac, Monica Davidescu, Maria Dinulescu, Virgil Ianţu, Adela Mărculescu, Adrian Ciobanu, Tudorel Filimon, Meda Victor şi Crina Semciuc.

„Sunt într-o stare ciudată”

Vizibil emoţionat, Florin Piersic a spus că acest eveniment se datorează publicului său. „Nu iubesc nimic mai tare decât oamenii din jurul meu, publicul”, a spus actorul. Totodată, Piersic a declarat că evenimentele prin care a fost onorat recent - inaugurarea unui cinematograf din Cluj-Napoca, care îi poartă numele, chiar de ziua lui, şi primirea primei stele pe Walk of Fame - se datorează bogatei sale cariere cinematografice. „Pentru mine, la vârsta asta atât de fragedă, de 75 de ani, este un gest extraordinar să am un cinematograf care-mi poartă numele şi o stea. Sunt într-o stare ciudată. S-au întâmplat prea multe lucruri în ultima vreme, care m-au emoţionat, m-au făcut să mă simt mai important. Totul s-a datorat faptului că am jucat în foarte multe filme, vreo 40, dintre care 36 cu rol principal, dar şi în foarte multe coproducţii internaţionale”, a spus Florin Piersic.

Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum „Ciulinii Bărăganului” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1964), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Zestrea Domniţei Ralu” (1971), „Colierul de turcoaze” (1985), „Fix alert" (2004) şi „Eminescu versus Eminem” (2005). Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci” şi „Străini în noapte”.

Urmează Rebengiuc, Beligan şi Olga Tudorache

Alegerea lui Florin Piersic pentru inaugurarea Walk of Fame a fost realizată în urma unui studiu desfăşurat pe site-ul Cinemagia. Florin Piersic a mai primit şi o diplomă pentru întreaga carieră din partea Asociaţiei de Turism a Municipiului Bucureşti, reprezentată la ceremonie de Dana Săvuică.

Următorii artiştii români care vor primi câte o stea pe Walk of Fame sunt Victor Rebengiuc, Radu Beligan şi Olga Tudorache.       Mediafax