Actualitate
Trei studenți clujeni adună cărți pentru copiii fără posibilități
Mălina, Filip și Andreea sunt trei studenți preocupați de cursuri, stresați în sesiune, care se distrează cât de mult pot, însă cu toate acestea s-au decis să facă și o faptă bună. Fiindcă ei cred că viitorul nostru stă în copii, au ales să adune cărți pentru cei care nu și le permit. Așa a apărut campania „Cărți și Zâmbete”.
În urmă cu un an, Mălina Prunduș și Filip Orzan, dorind să facă o faptă bună și-au întrebat prietenii dacă nu au cărți pe care ar vrea să le doneze. Au reușit să adune peste 100 de cărți și, colaborând cu un alt grup de tineri, au reușit să aducă puțin din lumea minunată a poveștilor și în viața unor copii a căror părinți nu își permit să cheltuie bani într-o librărie. Pe parcurs li s-a alăturat și Andreea Popa, iar în acest an ei doresc ca mesajul lor să ajungă la cât mai multă lume.
„A fost oarecum ideea mea și m-am decis că o să cer ajutorul unor prieteni apropiați. Anul trecut am apelat doar la 13 prieteni apropiați care au donat cărți pentru 78 de copiii, iar anul acesta am decis să facem evenimentul mai public să poate să doneze oricine un volum. Nu am făcut o campanie umanitară independentă, ci ne-am alăturat altei campanii, reușind să completăm cu o carte pachetul pe care copiii l-au primit. După ce s-a încheiat campania, am fost contactată de o prietenă care avea în jur de 30 de cărți de oferit pe care le-am donat bibliotecii din satul Valea Plopului”, a spus Mălina Prunduș.
Anul acesta, cei trei tineri s-au decis să apeleze la clujenii cu suflet mare, au făcut un tabel și fiecare persoană care a dorit să ofere o carte (sau mai multe) și-a ales un copil căruia să i-o dăruiască.
„Mergem pe ideea că cei mici sunt viitorul și în ei trebuie să investim. În acest an colaborăm cu un domn din Moldova care construiește case pentru cei nevoiași și în fiecare casă sunt câte 4-5 copii, iar aceste cărți sunt pentru ei”, a adăugat Mălina.
Campania a început oficial luni la ora 10:00, iar clujenii pot duce cărți până în data de 4 decembrie la o cafenea din centrul Clujului. Tinerii s-au bucurat să vadă cât de repede s-au mobilizat oamenii.
„Interesant a fost modul în care oamenii s-au raportat la copii. Poate unii își doreau o fetiță, așa că au ales o fetiță care nu are posibilități. Sau cupluri care și-au ales o fată si un băiat cu numele pe care doresc să îl pună viitorilor copii. Oamenii au creat oarecum o legătură cu acei copii, chiar dacă nu i-au cunoscut”, a explicat Filip Orzan.
Campania tinerilor continuă, iar clujenii pot să doneze cărți până în data de 4 decembrie. Fiecare copil de pe listă are până acum o carte promisă, însă și volumele care vor fi dăruite în plus vor ajunge la un mic cititor. Detalii despre campanie se pot găsi aici, iar studenții pot fi contactați la următoarea adresă de mail: cartisizambete@gmail.com