Actualitate
Clujenii vor putea folosi, în sfârșit, mult așteptatul Parking Negoiu
După patru ani de așteptare, timp în care s-au depășit numeroase termene, primarul Emil Boc a anunțat că începând din luna decembrie, parkingul Negoiu va putea fi folosit.
Lucrările la parkingul Negoiu ce trebuie să deservească cetățenii din Mănăștur, cel mai mare cartier al Clujului, au început în anul 2013. De atunci, constructorul a intrat în faliment, iar administrația locală nu a făcut o nouă licitație. Promisiunile s-au adunat una peste alta, însă abia acum, patru ani mai târziu, primarul a anunțat că parkingul este aproape gata.
„Parkingul Negoiu cu 376 de locuri va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie. În luna decembrie va avea loc recepâia parkingului în vederea dării lui în folosința clujenilor”, a declarat primarul Emil Boc.
Istoria parkingului este una lungă și plină de peripeții. Zona Negoiu-Mehedinți din cartierul Mănăștur este una extrem de aglomerată. Locuitorii din zonă își parchează mașininile pe unde apucă, iar o bucată de pământ, plină de gropi în care mănășturenii se scufundă până la genunchi atunci când plouă este folosită de ani de zile pe post de parcare. În urmă cu patru ani, pentru șoferii disperați care caută minute în șir un loc de parcare în fiecare seară când vin de la serviciu, a apărut o promisiune plină de speranță: un parking cu peste 300 de locuri va fi construit. Însă parkingul s-a lăsat așteptat. Lucrările au început abia după un an după ce promisiunea a fost făcută.
Iarna trecută, primarul Emil Boc declara că garajul suprateran va fi dat în folosință în luna iunie 2017.
„În urma analizei pe care am făcut-o în luna decembrie, firma care a fost asociată cu cea care a dat faliment are capacitate și posibilitate să ducă lucrarea la bun sfârșit. Acum se finalizează contractul de trecere de la vechea firmă, care a intrat în faliment, la noua firmă, care devine titulară de proiect și nu asocierea asociată în proiectul de construcție a parkingului și asta înseamnă că am putea termina parkingul mai repede decât dacă reluam licitația de la zero și ar fi durat mai mult. Cu alte cuvinte, sunt șanse ca începând cu luna iunie, iulie să putem spera la finalizarea parkingului, dacă măcar această firmă își va respecta angajamentul. Sper să nu mai intre și aceasta în faliment. Dumnezeu știe ce se întâmplă pe piața aceasta”, a declarat Emil Boc, în urmă cu aproape un an.
Însă luna vara a venit, dar locurile de parcare încă se lăsau așteptate. Mănășturenii continuau să „vâneze” orice spațiu, cât de mic, în care să își poată lăsa autoturismul. Atunci, viceprimarul Dan Tarcea a lansat un alt termen petru finalizarea parkingului: sfâșitul lunii noiembrie.
„Parkingul de pe Negoiu va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie. Cel care a preluat construcția este o firmă care a fost în consorțiu cu cea care a intrat în insolvență. A preluat construcția, merge bine, mai trebuie turnat un singur nivel și se trece la partea de instalații. Lucrările acolo sunt în grafic și la sfârșitul lunii noiembrie putem să îl dăm în folosință și aproape 400 de mașini vor putea parca în acel parking”, a declarat Dan Tarcea în luna iunie pentru un post de radio local.