monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Temele pentru acasă. Ministerul Educaţiei face sondaj pentru identificare unor noi abordări şi corectarea derapajelor

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 7 - 20 noiembrie, o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă, profesorii, părinţii şi elevii urmând să fie chestionaţi în cazul acestui subiect.

http://cdn.newsapi.com.au

„Demersul se adresează actorilor educaţionali din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcţie de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi şi părinţi. Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce priveşte rolul acestor activităţi de învăţare, respectiv corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate”, potrivit unui comunicat de presă al MEN.

Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi vor contura „variante de ameliorare a eventualelor derapaje” prin adoptarea unor instrumente de reglementare.


„Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării”, menţionează Ministerul Educaţiei.

În decembrie 2016, Ministerul Educaţiei a emis un ordin care prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore la toate disciplinele, în aşa fel încât timpul alocat activităţilor şcolare să fie de cinci-opt ore, iar în vacanţa elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, nu se vor da teme pentru acasă.


„Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult două ore însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afara ei, să se încadreze în 5-8 ore zilnic. La clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă. (...) În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţământul primar şi gimnazial”, se arăta în documentul semnat de ministrul Educaţiei Naţionale de la acea vreme, Mircea Dumitru, potrivit Mediafax.