Actualitate
Colesterolul poate să scadă şi fără medicamente
Medicii nutriţionişti avertizează că persoanele care obişnuiesc să aibă o dietă bogată în kilocalorii şi grăsimi „rele“ au colesterolul ridicat şi din acest motiv sunt predispuse la boli cardiovasculare şi diabet, scrie Mediafax. Totuşi, deoarece grăsimile saturate sunt greu de ocolit – mai ales din cauza stilului alert de viaţă, specialiştii oferă câteva soluţii la îndemâna oricui pentru a scădea nivelul colesterolului „rău” din organism, fără a apela la medicamente. Astfel, nutriţioniştii recomandă să aducem în dieta zilnică alimente care cresc nivelul colesterolului „bun”, printre care merele, tărâţele şi grapefruitul.
Aceste alimente au un conţinut bogat de fitochimicale, compuşi esenţiali pentru scăderea colesterolului. De asemenea, trebuie consumat de trei ori pe săptămână peşte. În plus, se recomandă renunţarea la alcool şi tutun, deoarece alcoolul măreşte nivelul zahărului din sânge, iar tutunul scade nivelul colesterolului „bun” din organism. De asemenea, e recomandat să faceţi zilnic mişcare timp de cel puţin 30 de minute. Experţii precizează că sportul stimulează circulaţia sanguină, fapt ce duce la scăderea colesterolului “rău”. Joggingul, înotul, aerobicul şi ciclismul sunt sporturile cele mai indicate.