monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident grav în Vâlcele cu două victime - FOTO

Două persoane au fost rănite vineri la prânz într-un accident de circulație care a avut loc între Cluj și Turda.

sursa foto info trafic Cluj

"În jurul orei 11:45, un bărbat, de 67 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu un autoturism pe raza localității Vâlcele, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, a intrat in coliziune cu gardul care desparte sensurile de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism", spun polițiștii.

În urma impactului, bărbatul de 67 de ani și o femeie, în vârsta de 63 de ani, din Cluj-Napoca, pasageră în autovehicul, au fost răniți.


Cei doi au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

"În continuare se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea", declară reprezentanții IPJ Cluj.


Circulația în zonă a fost blocată zeci de minute.