Actualitate
Balul Bobocilor din CLUJ. Ministrul Educaţiei: Statutul elevului trebuie regândit şi îmbunătăţit, ca să nu mai existe "interpretări"
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în contextul evenimentelor de la un bal al bobocilor, din Cluj-Napoca, unde elevii au mimat acte sexuale, că trebuie regândit şi îmbunătăţit statutul elevului, astfel încât să nu mai existe "interpretări".
„În contextul incidentului de la Cluj-Napoca, statutul elevului trebuie regândit de aşa manieră încât să nu mai existe interpretări. Calitatea de elev se exercită atât în interiorul, cât şi în exteriorul şcolii. Mizez pe implicarea asociaţiilor de părinţi şi a profesorilor şi aştept propuneri de îmbunătăţire a statutului”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, potrivit Mediafax.
De asemenea, Liviu Pop a precizat că în urma analizei efectuate de Consiliul Elevilor Cluj, s-a decis demiterea din acest for a reprezentanţilor Colegiului Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior” din Cluj-Napoca, aceştia fiind direct implicaţi în organizarea evenimentului în cauză.
Directorul Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca, Doina Angela Roşca, a declarat, miercuri, că manifestarea respectivă nu a fost organizată de şcoală, iar la aceasta nu a fost prezent niciun cadru didactic.
”Vom desfăşura o anchetă, o analiză, vom convoca Colegiul Profesoral. Vă pot spune că în numele acestei instituţii, sub egida acesteia nu a fost organizată nicio astfel de manifestare, nicio acţiune de gen Balul Bobocilor. La acea manifestare nu a participat sub nicio formă niciun cadru didactic şi noi de ani de zile nu organizăm în numele şcolii aşa ceva, părinţii ştiu, elevii ştiu. În mediul privat ce face fiecare... Am constatat de ani de zile că într-un mediu privat, într-un club privat, şcoala nu poata asigura paza şi ordinea, poate scăpa situaţia de sub control”, a spus Roşca.
În fotografiile postate pe o reţea de socializare, se văd elevele în genunchi, care mimează sexul oral prin decojirea unei banane pe care băieţii o ţin între picioare, după care bananele sunt mâncate.
Balul Bobocilor de la Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca a avut loc în 20 octombrie într-un club situat în zona complexului studenţesc Hasdeu.