monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci curse aeriene interne şi internaţionale din Cluj Napoca au întârzieri din cauza ceţii

Cinci curse aeriene interne şi internaţionale operate, miercuri, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, înregistrează întârzieri din cauza ceţii.

Cinci curse aeriene interne şi internaţionale din Cluj Napoca au întârzieri din cauza ceţii

Directorul operaţional al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, Iuliu Pop, a declarat, că sunt afectate cursele spre destinaţii precum Bucureşti, Dublin şi Birmingham, scrie Mediafax.

”Cinci curse interne şi internaţionale sunt afectate de ceaţă şi înregistrează întârzieri. Este vorba, la sosiri, despre cursele care trebuiau să aterizeze de la Bucureşti la ora 7,55, respectiv ora 9,10, iar la plecări de zborurile spre Bucureşti, la 8,25, Birmingham, la ora 10, şi Dublin, tot la ora 10”, a spus Pop.


Potrivit acestuia, se aşteaptă ca programul zborurilor operate pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj să revină la normal în următoarea oră, după ce se va ridica ceaţa.

Judeţul Cluj se află sub avertizare cod galben de ceaţă până la ora 12.00.

Etichete: curse aeriene