Actualitate
Clujul se pregăteşte de sărbătoare: Spectacole multimedia de lasere şi show de lumini de 300.000 lei, de 1 Decembrie şi Revelion
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, marţi, alocarea a aproape 300.000 de lei pentru manifestările care vor fi organizate de 1 Decembrie şi Revelionul 2018, care prevede, printre altele, realizarea unor spectacole multimedia de lasere şi a unor show-uri de lumini.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, marţi, că municipalitatea îşi propune să marcheze anul 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, printr-o serie de manifestări cultural – artistice speciale.
”Trecerea în anul 2018 este un moment simbolic nu doar pentru Cluj-Napoca, ci pentru toată România, acest eveniment reprezentând startul pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Primăria Cluj-Napoca îşi propune să marcheze acest an simbolic printr-o serie de manifestări cultural – artistice speciale”, au spus sursele citate.
Potrivit acestora, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat alocarea a aproape 300.000 de lei pentru manifestările care vor fi organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie, şi a Revelionului 2018.
Primăria pregăteşte realizarea unor spectacole multimedia de lasere sincronizate pe o coloană sonoră, estimate la 150.000 de lei, realizarea unor show-uri de lumini - 45.000 de lei şi spectacole artistice susţinute de artişti de talie naţională – 80.000 de lei. ( Mediafax)