monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria a decis cum se va circula în Gheorgheni. Ce străzi devin cu sensuri unice

Circulația în Gheorgheni va suferi modificări serioase, după ce Primăria Cluj-Napoca are în plan instituirea unor sensuri unice pe mai multe străzi din cartier.

Primăria Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică privind instituirea de sensuri unice de circulație în cartierul Gheorgheni pe străzile cuprinse în perimetrul străzilor Constantin Brâncuși- Bulevardul Nicolae Titulescu- Liviu Rebreanu- Albac și luarea în evidență de locuri de parcare pe partea carosabilă.

"Etapa consultării publice are loc în perioada 29 august – 11 septembrie. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere prin email sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, strada Moților sau la orice primarie de cartier", anunță municipalitatea.


Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat la mijlocul lunii august că Primăria Cluj-Napoca are de gând să reorganizeze circulația în cartierul Gheorgheni prin instituirea unor sensuri unice pe cele mai importante străzi și artere. În acest sens, va fi organizată o dezbatere publică pe această temă pentru a afla părerea oamenilor la planurile Primăriei.

"Vom avea o dezbatere publică pentru reorganizarea circulației din cartierul Gherogheni, între străzile Constantin Brâncuși, Nicolae Titulescu, Liviu Rebreanu și Albac. Pentru că, acolo, pentru a fluidiza mai bine traficul pe toate străzile din această zonă, va trebui să instituim niște sensuri unice și să reglementăm circulația prin sensuri unice. Și vom face o dezbatere publică, o vom anunța săptămâna viitoare, când va avea loc. Toți cei care locuiesc în zona respectivă sau circulă pe acolo îi invităm să participe. Dezbaterea publică o vom face ori în interiorul cartierului ori la Primărie, dar cel mai probabil va fi la Primărie pentru că acolo avem toate condițiile să și proiectăm, să arătăm la ce ne-am gândit", a spus Tarcea la un post de radio.


Moderatorul emisiunii l-a întrebat pe Tarcea care din străzile menționate de acesta ar uma să fie cu sens unic, la care viceprimarul a răspuns: "Toate".

"Ne gândim că sunt multe străzi acolo. Și sunt străzi paralele. Acesta e avantajul că sunt străzi paralele. Pe o stradă se poate circula și să te întorci pe cealaltă stradă. Avem și avantajul în care putem să creăm și niște locuri de parcare în zona respectivă pentru că în acest moment sunt multe străzi care sunt blocate pe jumătate și oamenii trebuie să-și dea prioritate unii altora să treacă pe străzi și au fost și solicitări din partea cetățenilor. Decizia finală o vom lua după ce vom face această dezbatere publică să aflăm și părerea oamenilor", a mai spus viceprimarul Clujului.