monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Licitaţia pentru autostrada Suplacu de Barcău - Borş a ajuns la SEAP. 215 mil. euro pentru 60 de km.

Documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 60 de km ai autostrăzii Suplacu de Barcău - Borş a fost transmisa luni spre SEAP, în vederea publicării, informează un comunicat al Companiei de Drumuri.

Proiectul este format din trei loturi: Suplacu de Barcău-Chiribiş (26 de km), Chiribiş-Biharia (29 de km) şi Biharia-Borş ( 5 km). 

Cu o valoare însumată de peste 215 milioane de euro, fără TVA, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de 6 luni și o perioada de 18 de luni pentru construcție.


Perioada  de garanție a lucrărilor, prevăzută în documentație, este cuprinsă între 5 și 10 ani, în funcție de opțiunea afertanților.

Pentru acest proiect, prevăzut în Master Planul General de Transport, ofertele trebuie depuse într-un interval de 3 luni din momentul publicării.


La fel ca alte contracte scoase la licitație anul acesta de CNAIR S.A., contractul pentru segmentul Suplacu de Barcău- Borș va conține o serie de condiții stricte printre care: eliminarea posibilității judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizației de construcție doar după avizarea proiectului tehnic precum și stabilirea clară a nivelului sancțiunilor aplicate Antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele și calitatea lucrărilor.

Segmentul Suplacu de Barcău – Borș face parte din Autostrada Transilvania și urmează să asigure legătura dintre Vestul României și Ungaria, prin Vama Borș.