monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc, despre participanţii la Untold: Aceşti oameni dau o lecţie României

Primarul Emil Boc a comentat ediţia din acest a festivalului Untold, despre care a spus că e cel mai important eveniment din România. În ceea ce priveşte criticile privind nivelul de zgomot, Boc spune că legile din România sunt vechi, din 1991, neactualizate. 50 de plângeri au fost înregistrate la primărie, faţă de 330.000 de participanţi la Untold.

“Am încercat în anii aceştia de când sunt primar să promovez politici care să unească comunitatea. Şi în cazul acesta, sunt foarte atent şi ascult toate părerile şi toate părţile, toate ideile şi propunerile care vin de la an la an. M-am uitat şi la sesizările pe care le-am primit la primărie. În cele 4 zile am primit cam 50 de sesizări. La 112 au fost doar două  sesizări. Suntem atenţi la fiecare recomandare, nuanţă, să îmbunătăţim, să eliminăm disconfortul creat cât există cu ocazia desfăşurării festivalului. Am apreciat că organizatorii se implică tot mai mult pe latura comunitară, de a oferi comunităţii, cum a fost investiţia pe care preconizează să o facă la Spitalul de Copii, peste 100.000 de euro. Contează acest lucru şi e un semnal important pentru comunitate. De aceea, după ce se va trage linie, e prea cald ca să facem bilanţul încă la rece, vom vedea lucrurile care pot fi îmbunătăţite de la an la an pentru a diminua impactul, dacă există, major în anumite zone de zgomot. Există unele lucruri care pot îmbunătăţi confortul clujenilor”, a spus Boc marţi dimineaţă la un post de radio.

Cu această ocazie, primarul a ţinut să facă o comparaţie cum arăta Clujului pe vremea lui Funar şi acum arată acum.


“Aţi văzut şi artiştii pe scenă vorbeau de România, oamenii duc imaginea României dincolo de graniţe, se vorbeşte evident de Cluj care capătă notorietate şi o creştere importantă. Dincolo de dimensiunea economică, un oraş îşi poate menţine copiii acasă doar dacă există locuri de muncă. Acest festival, fac parte din acel concept de calitate a vieţii care atrage investiţii şi menţine locuri de muncă la Cluj. Faptul că noi nu avem şomaj la Cluj e şi o dovadă a faptului că acest oraş a plecat într-o direcţie corectă. Unde era Clujul în 2004 când l-am preluat? Era un oraş cenuşiu, lipsit de investiţii, izolat de toată lumea, ultranaţionalist, uitaţi unde suntem acum. Într-un oraş cu dimensiune europeană recunoscută, cu investiţii, oraş dorit de majoritatea românilor. Ştim că mai avem multe lucruri de rezolvat, dar suntem pe direcţia bună”, a mai spus Boc.

La un moment dat, moderatorul emisiunii a intervenit şi a spus că la Tomorrowland se stinge lumina la ora 1 noaptea.


“Mă îndoiesc că la Tomorrowland se stinge lumina la 1 noaptea. Nu sunt expert în evenimente. Nu ştiu specificul de acolo. Eu mă aşteptam să fie mult mai mare nivelul de zgomot. În privinţa orei, sunt legi în vigoare din 1991. Un meci care începe la 21.45 în Liga Campionilor ar trebui închis la ora 23.00 şi să închidem nocturna pe stadion şi să oprim meciul. Trebuie văzut un pic în ansamblu”, a mai spus Boc.

Edilul a vorbit şi despre “momentele grele” de la festival


“A fost o organizare impecabilă. Au existat momente grele. Când s-a închis accesul al Polivalentă, erau 3.000 de oameni la uşă, dar regulile sunt reguli, la Armin Van Buuren, când s-a închis accesul pe stadion. Au fost momente mai delicate, dar ţinute sub control. Când am zis că se va închide stadionul când atinge capacitatea maximă, s-a închis, nicio secundă nu s-a pus în pericol siguranţa vreunui participant”, a mai spus primarul Clujului.

Boc a vorbit şi despre cei nemulţumiţi, dar şi despre participanţii la festival.


“Evident că cei care sunt pro festival sunt mult mai mulţi. Nu există termen de comparaţie, dar trebuie să fim atenţi la această minoritate tăcută care trebuie ascultată. Noi încă ne păstrăm opţiunea majoritară că acest festival e important pentru România şi pentru oraş, cred că opinia majoritară este în această direcţie. Oamenii sunt extrem de civilizaţi care vin acolo. Sunt oameni cu echilibru, cu bun simţ, care transmit energie pozitivă, nu e acţiune huliganică. E o lecţie pe care o dau României aceşti oameni care vin la festival”, a mai spus Boc.