monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La Cluj, autobuzele şi troleibuzele pot fi urmărite în timp real

Compania de Transport Public a amplasat panouri informative în stațiile de transport în comun început prin programul de ticketing.

”Pe această cale, urmărim să ajutăm cetățenii care folosesc transportul în comun cu informații utile în timp real, care privesc programul autobuzelor și troleibuzelor”, a declarat primarul Emil Boc.

Recent au fost amplasate panouri ce indică timpul estimat până la sosirea în stație a fiecărui mijloc de transport în comun, în cinci stații din oraș: stația Victoria (vizavi de Sora), stația Opera, stația Mărăști (Piața Mărăști), stația Crinului (Piața Mărăști spre centru), stația Central.


“În vederea punerii în funcțiune a acestui proiect a fost echipată cu sisteme GPS toată flota de autobuze, troleibuze și tramvaie a CTP (370 de mijloace de transport). Până la finalul acestei luni, 86 de stații multifuncționale vor fi echipate cu harta rețelei de transport public Cluj-Napoca”, anunţă Primăria Cluj-Napoca.

Până la mijlocul lunii septembrie, urmează să fie echipate cu panouri informative pentru călători alte 15 stații de transport în comun:


Stația Taberei (Billa),
Stația Grădini Mănăștur (sens spre Calea Florești),
Stația Spitalul de Copii – (sens spre Mănăștur),
Stația Calea Moților – (sens spre centru),
Stația (Biserica sf. Petru – sens spre Mărăști),
Stația Spitalul de Recuperare Nord (sens spre Mănăștur),
Stația Observatorului Nord,
Stația Silviu Dragomir (Calea Turzii sens spre Zorilor),
Stația Piața Cipariu Sud (str. C. Brâncuși sens spre Alverna),
Stația Brancoveanu Est (str. C. Brâncuși spre centru),
Stația Complexul Tempus Sud (str. Bună Ziua sens spre oraș),
Stația Vitacom Sud (str. Bună Ziua sens spre oraș),
Stația Trifoiului Sud (str. Bună Ziua sens spre oraș),
Stația Sinterom Nord (B-dul Muncii spre oraș),
Stația Vama Chinteni.