monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii, pe ultimul loc în UE la participarea la evenimente culturale şi sportive

Românii cu vârste de peste 16 ani sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea la un eveniment cultural sau sportiv, în anul 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat marţi.

Românii, pe ultimul loc în UE la participarea la evenimente culturale şi sportive

În topul statelor membre în care populaţia cu vârstă de peste 16 ani participă la evenimente culturale şi sportive se numără Suedia (88,8%), Olanda (86,5%), Danemarca (86,1%), Finlanda (84,6%), Luxembourg (82,7%) şi Franţa (80,5%). La polul opus sunt România (29,6%) şi Bulgaria (32,0%), urmate la distanţă de Croaţia (43,7%) şi Italia (49,6%).

Două treimi (66,5%) din populaţia cu vârstă de peste 16 ani din Uniunea Europeană a participat la cel puţin un eveniment cultural sau sportiv în 2015. Astfel, una din trei persoane nu a mers la cinema, nu a vizitat un muzeu şi nu a participat la un eveniment live sau sportiv.


Potrivit Eurostat, 40% din populaţia UE a mers cel puţin o dată în anul 2015 la cinema (45,3%), a vizitat o zonă culturală (42,6%) sau a participat la un eveniment live (42%). Mai puţin de o treime a participat la un eveniment sportiv (29,7%).

Participarea la evenimente culturale şi sportive pare să aibă legătură cu nivelul de educaţie, în contextul în care proporţia celor care merg la astfel de evenimente creşte cu nivelul de educaţie. În timp ce mai puţin de jumătate (45,4%) dintre cei cu vârste de peste 16 ani cu un nivel scăzut de educaţie au participat cel puţin o dată la o manifestare culturală sau artistică, în 2015, cota a crescut la 70,2% pentru cei cu un nivel mediu de educaţie şi a ajuns la 87,5% în situaţia celor un nivel ridicat, care au absolvit o facultate sau un colegiu. Legătura între nivelul de educaţie al persoanelor şi participarea la evenimente culturale sau sportive s-a remarcat în cazul ambelor tipuri de evenimente, în special în cazul celor culturale.

Etichete: romani