monitorulcj.ro Menu
Actualitate

COADĂ LA PAŞAPOARTE. Sute de clujeni cu copii aşteaptă să depună documentele

Peste 300 de persoane stau la coadă zilnic la Serviciul de Paşapoarte Cluj pentru depunerea cererilor în vederea obţinerii documentelor de călătorie, majoritatea fiind părinţi cu copii care au lăsat această activitate pe ultima sută de metri, înaintea concediilor.

sursa foto buzznews.ro

Şeful Serviciului Paşapoarte Cluj, Melania Ghica, a declarat, marţi, că instituţia eliberează bonuri de ordine, iar solicitanţii sunt programaţi la o oră estimativă să se prezinte pentru depunerea actelor.

”În această perioadă, de la începutul lunii iunie, primim 350 – 370 de cereri zilnic, ceea ce înseamnă faţă de lunile de la începutul anului o triplare a volumului de activitate. Eliberăm bonuri de ordine, iar o persoană care vine la 8.30 şi îşi ia un număr, să spunem, 200, îi vine rândul după ora 13 să depună cererea. Ca să nu stea afară să aştepte, am estimat ora, iar persoana respectivă pleacă şi se întoarce. Acest număr mare de persoane care solicită paşapoarte are legătură cu faptul că au intrat şi copiii în vacanţă şi este şi perioadă de concedii. Peste 80% din cereri sunt pentru paşapoartele copiilor, iar părinţii se trezesc pe ultima sută de metri că au nevoie de acest document. Nici nu ştiu dacă se uită din timp să vadă dacă au nevoie de paşaport pentru copii, îşi programează concediul, dar la acte nu se prea gândeşte lumea, şi de aceea ajungem la astfel de cozi”, a spus Ghica, potrivit Mediafax.


Angajaţii Serviciului de Paşapoarte Cluj stau în fiecare zi după program, până se procesează toate cererile din cursul zilei.

”La noi se pot face şi programări online care sunt ocupate până la sfârşitul lunii august, mai ales de către românii din străinătate. Ne aşteptăm în lunile iulie şi august la un număr mai mare de solicitări de paşapoarte”, a mai spus Melania Ghica.


Aceasta a adăugat că a crescut foarte mult şi numărul cererilor de eliberare a paşapoartelor temporare, pe un an, deoarece s-au eliminat taxele eferente acestora.

”Dacă taxa pentru paşaportul temporar era, iniţial, 222 de lei, acum este 96 de lei. Avem între 100 şi 150 de cereri de paşapoarte temporare zilnic, care se eliberează în trei zile lucrătoare, mai repede nu avem cum”, a afirmat şefa Serviciului de Paşapoarte Cluj.


Un cuplu cu un copil de 5 ani a stat la coadă, marţi, peste două ore pentru a depunere cererea în vederea eliberării paşaportului pentru minor.

”Mergem din 3 iulie în concediu în Turcia. Ne trebuie paşaport pentru cel mic şi îi facem unul temporar, pe un an. E drept, puteam să ne gândim să venim din martie - aprilie să îi facem paşaport celui mic dar, ca românul, am lăsat totul pe ultima sută de metri”, a recunoscut tatăl copilului.