monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arestări după atentatul de sâmbătă

11 persoane în arest după atentatul de sâmbătă  sursa foto ziare.com

Poliția a efectuat 12 arestări duminică, în cursul unui raid efectuat în estul Londrei, în legătură cu atentatul comis sâmbătă noaptea în centrul capitalei londoneze, soldat cu șapte morți și 48 de răniți, potrivit Reuters.

Au fost percheziționate patru adrese din estul Londrei, dar la două dintre acestea nimeni nu a fost arestat, potrivit Agerpres. În total, 12 persoane au fost arestate la celelalte două adrese, informează cotidianul britanic Guardian. 

Dintre cei 12 arestați, șapte sunt femei, cu vârste între 19 și 60 de ani.


De asemenea, au fost reținuți cinci bărbați, cu vârste între 28 și 55 de ani, dar unul — bărbatul de 55 de ani — a fost eliberat fără să fie pus sub acuzare. 

Restul de 11 persoane au rămas în arest. 


Toate sunt suspectate de infracțiuni în temeiul Terrorism Act, ceea ce înseamnă că pot fi reținute până la două săptămâni, înainte de a se lua o decizie privind punerea lor sub acuzare sau eliberarea lor.