monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rupt de beat la volan. Şofer reţinut de poliţişti după ce a cauzat un accident.

Poliţiştii au reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore, un şofer care a produs un accident pe fondul consumului de alcool.

Rupt de beat la volan. Şofer reţinut de poliţişti după ce a cauzat un accident.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 26 mai a.c., în jurul orei 22:20, un bărbat de 25 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Liviu Rebreanu, din municipiul Cluj-Napoca, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, pe care l-a proiectat într-un alt vehicul.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care circula regulamentar.


Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.