Actualitate
Schimbări importante la Legea pensiilor. Cine sunt cei vizați
Guvernul a modificat unele prevederi la Legea pensiilor pentru pensionarii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.
Potrivit Hotărârii de Guvern, se stabilește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze la determinarea punctajului mediu anual de stagii de cotizare identice.
Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale.
Potrivit noilor prevederi, aceste persoane beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
- cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;
- cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.
"De această majorare beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și pentru care, la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, conform legii, a fost utilizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel utilizat pentru restul pensionarilor. Din acest motiv, conformprevederilor legale în vigoare la acel moment, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale pentru perioadele de activitate încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, după data de 1 aprilie 2001", precizează Guvernul.
Recalcularea drepturilor de pensie se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se plătesc în etape, astfel:
- în luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;
- în luna decembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.
Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016, conform legii.