DECLARAŢIE ŞOC: „Este mai bine că municipiul Cluj-Napoca nu a devenit Capitală Culturală Europeană”

Aceste galerii dispun de spațiu insuficient și de foarte puțină finanțare, iar majoritatea  sunt realizate în cămăruțe mici sau în apartamente de bloc de care nu aude nimeni.

Dacă în anul 2016, Clujul a fost la un pas să devină Capitală Culturală Europeană, titlul fiind obținut pe ultima sută de metri de Timișoara, artiștii sunt de altă părere și consideră că „mai bine că oraşul de pe Someş nu a devenit Capitală Culturală Europeană, pentru că un oraș cultural care nu își poate promova artiștii este îngozitor”, a declarat pentru Monitorul, pictorul și scriitorul clujean Mariana Bojan.

Mariana Bojan s-a specializat în restaurare pictură de șevalet la București și Bruxelles. A fost restaurator la Muzeul de Artă și la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj și este membră a Uniunii Artistilor Plastici.

Aceasta mai spune că dintre toate ramurile artistice, pictura pare a fi cea mai oropsită, iar aici vina se împarte în mod egal atât Primăriei, care nu s-a ocupat de acest aspect și nu a oferit un spațiu în ultimii ani pentru deschiderea unei galerii de artă, cât și Uniunii Artiștilor Plastici din Cluj-Napoca, care atunci când a primit la un moment dat un astfel de spațiu „s-a culcat pe o ureche și nu a făcut nimic în a transforma acel spațiu într-o galerie de artă.”

Întrebarea retorică ce revine obsedant în mintea acestui artist este: „Cum se face că la galeriile de artă europene, lucrările pictorilor români au succes, se vând, iar în țară acestea mor depozitate în ateliere sau uitate pe șavalet?!”

„Operele pictorilor și ale scriitorilor din Cluj-Napoca sunt uitate sub praful ignoranței”

Problema nu se oprește aici, adunând în ea revolta scriitorilor din Cluj, deoarece „librăriile nu se omoară să ia o carte românească, iar acest lucru este o realitate” a adăugat Mariana Bojan.

În Cluj sunt peste o mie de pictori, numărul fiind întrecut de scriitori, dar cei din ambele tabere sunt nemulţumţți de faptul că în aceste domenii, „par atât de înțepenite lucrurile că nu se pot schimba.”

Cu alte cuvinte, problema promovării culturii în Cluj-Napoca și investirii în aceasta este veche. Singurele evenimente culturale care se promovează sunt cele comerciale care aduc bani în buzunarele organizatorilor. Investiții în cultură se fac doar atunci când acestea se pot recupera într-un timp foarte scurt.

Dacă festivalurile nu mai încap în programul evenimentelor culturale din Cluj-Napoca, ceea ce nu e un lucru rău, totuși operele artiștilor plastici și ale scriitorilor mor sub praful de pe rafturile din atelierele de lucru, nereușind să vadă lumina zilei, deoarece nu le vrea nimeni pentru că nu a auzit nimeni de ele.

Muzeul de Artă din Cluj, retrocedat proprietarilor familiei Banffy

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca pare a fi singurul care realizează expoziții unde pictorii își pot expune lucrările.

Pictorul Bojan a adăugat în acest sens: „Muzeul de Artă este în momentul acesta singurul care ne mai susține, dar și acesta va fi retrocedat. Este o problemă despre care nu se prea discută.” Totuși „O expoziție se face rar, pe motiv că nu sunt bani. Ultima expoziție mai mare a fost în 2008. Au mai fost expoziții de atunci în spații nefrecventate pentru că nu există săli pentru expoziții, pentru galerii de pictură. Acestea nu sunt soluții reale pentru un artist.”

Condiția artistului a fost și este tragică în continuare în România, iar acest lucru nu este doar un clișeu. Pictorul Mariana Bojan semnalează: „Faptul că în 27 de ani nu s-a putut pune la punct o galerie, mie îmi spune că în Cluj greu se va putea face ceva”, iar cu rușine aceasta spune: „Îmi investesc pensia în pictură. E mai important să investesc în pictură și în pasiunea mea decât să trăiesc bine. Dar ca mine mai sunt atâția pictori, atâția scriitori.”

„Galeriilor actuale le este interzis să vândă”

Perspectiva de viitor a artiștilor din Cluj-Napoca nu pare că va apărea vreodată, dar nici în țară situația nu e diferită. Mariana Bojan povestește: „Am văzut că în Cluj nu se poate mai nimic, am zis să îmi duc lucrările în altă parte. Am mers la o galerie de artă din Sibiu și mi-am lăsat lucrările acolo. Între timp aflu că defapt tablourile sunt arătate, dar ele nu pot fi vândute. Și-atunci mă-ntreb «Care e rațiunea în acest fapt?»”

Mariana Bojan spune că teoretic „se aclamă atât de mult faptul că se dorește promovarea  literaturii, picturii, că vrem artă, să fim culturali, să arătăm ce putem”, dar practic: „Ce să arătăm? Unde să arătăm? Cu ce să arătăm?”

Ca soluție reală: „O galerie de artă ar trebui să se facă într-un loc central unde lumea să se împiedice de ea și s-o vadă.” În acest sens artistul Mariana Bojan conchide: „Oamenii își pierd interesul pentru artă, deoarece nu au unde să vizioneze cu adevărat arta. Deci arta trebuie văzută, trebuie promovată public! Poate cine știe, după moartea artiștilor contemporani, care au un trai de mizerie, li se vor recunoaște adevărata valoare, pentru că atâta timp cât sunt în viață sunt niște anonimi.”

Monica Ostaşuc