monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mașina șefului IPJ Cluj, parcată NEREGULAMENTAR în stația de autobuz

Mașina de serviciu folosită de șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, comisarul șef Ciprian Miron, a fost ”premiată” de Poliția Locală pentru o parcare ca la carte.

Autoturismul folosit de primul polițist al județului Cluj a fost parcată fix în stația de autobuz, din fața magazinului Central, scrie știridecluj.ro. Un polițist local care este arondat zonei i-a lăsat o invitație șoferului pentru a se prezenta la sediul Poliției Locale în vederea întocmirii procesului verbal de contravenție. Cu siguranță, polițistul local nu știa despre cine este vorba, pentru că, probabil, lucrurile ar fi stat diferit.

Conform unor surse, comisarul Ciprian Miron obișnuiește să meargă la o cafenea din magazinul Central, astfel că nu este exclus să fi condus chiar el. 


Potrivit acelorași surse, comisarul Ciprian Miron, instruit la FBI, promovează intens în timpul ședințelor de instruire disciplina în trafic și modul în care parchează, atrăgându-le atenția șefilor de servicii și birouri că ”presa este cu ochii pe poliție”.

Autoturismul Audi a fost folosit în trecut și de fostul șef al IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, care a ales special numărul de înmatriculare după inițialele lui și ale soției sale (Păcurar - Nelu - Corina).


După apariția fotografiei, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a precizat că mașina nu a fost condusă de comandatul Ciprian Miron, ci de un șofer care făcea un comision.

”Mașina a fost condusă de șoferul de serviciu pentru a duce corespondența la Poșta Centrală. În privința parcării neregulamentare vor fi dispuse verificări interne”, precizează Biroul de Presă al IPJ Cluj.