monitorulcj.ro Menu
Actualitate

9,5 milioane lei pentru studenţii medicinişti

1.200 de studenţi şi 8 cadre didactice din facultăţile de medicină din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş vor beneficia de tehnici moderne de învăţare prin tehnici informaţionale computerizate. Acestea sunt necesare pentru creşterea relevanţei şi compatibilităţii programelor de studii universitare de licenţă cu cerinţele pieţei muncii. Această acţiune are loc până în anul 2012, iar valoarea proiectului este de aproximativ 9,5 milioane lei, banii provenind din fonduri europene.

Proiectul este desfăşurat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, Societatea Franceză de Medicină de Catastrofă, Fundaţia pentru SMURD şi Asociaţia Shotron. „Introducerea metodelor moderne de predare, cu suportul tehnologiei inovatoare (simulări, animaţii complexe) vor îmbunătăţii procesul de învăţare şi interacţiunea studenţi- cadre didactice, creând un sistem flexibil şi modern de instruire, rapid adaptabil la cerinţele în permanentă schimbare ale mediului extern”, a precizat Raed Arafat, managerul proiectului şi preşedintele Fundaţiei pentru SMURD. G.D.