Actualitate
Grupul Musai-Muszaj, scrisoare deschisă pentru primarul Emil Boc
Grupul Musai-Muszaj i-a adresat primarului municipiului Cluj-Napoca Emil Boc o scrisoare deschisă în care îi cer acestuia să nu facă recurs în cazul amplasării plăcuţelor multilingve.
“Stimate domnule primar, noi, clujenii, suntem multiculturali nu prin opțiune, ci, la fel ca în multe alte locuri ale Europei, prin destin. Există un Cluj al românilor, un Cluj al maghiarilor, al germanilor, al romilor și al evreilor dar noi știm un lucru: culturile nu se află în opoziție, ci se completează reciproc. Recunoaștem nevoia unui proiect comun capabil să schimbe destinul Clujului, să ne transforme dintr-o federație de comunități într-o uniune clujeană. Și mai știm încă ceva: ceea ce facem nu poate fi numai despre trecut, ci și despre reconciliere.
Domnule Primar, propozițiile de mai sus provin din dosarul de candidatură a orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană, asumat de Consiliul Local, de toate partidele politice, toate universitățile, și cel mai important, de comunitatea clujeană, în fața Europei.
Acum, când trebuie să vă hotărâți dacă faceți sau nu recurs la decizia Tribunalului de a amplasa plăcuțe multilingve la intrările orașului, suntem convinși că veți găsi un sprijin puternic în acest mesaj.
Acest mesaj va facilita și comunicarea deciziei către comunitatea clujeană. Este demn și firesc să fim consecvenți cu valorile noastre - pe care ni le-am asumat cu toții.
Iar în ceea ce privește acțiunea binevenită urmată deciziei, ne bucurăm că Centrul Cultural Clujean tocmai își demarează activitatea, finanțat de Primărie și Consiliul Local - din banii clujenilor. Acest lucru arată încă odată fermitatea și angajamentul nostru, al tuturor, pentru proiectul nostru comun capabil să schimbe destinul Clujului”, spun reprezentanţii asociaţiei.