Actualitate
Investiţii de milioane de lei şi „suficienţi nenorociţi“, la poliţie
„Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum pentru nemuncă niciunul n-a fost dat afară din poliţie”, a declarat la sfîrşitul săptămînii trecute Liviu Popa, şeful IGPR, prezent la Cluj-Napoca cu ocazia inaugurării a două obiective de investiţii. Două obiective de investiţii pentru poliţia clujeană, al căror cost se ridică la aproape 15 milioane de lei, au fost inaugurate vineri de şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestor de poliţie Liviu Popa, şeful IPJ Cluj, chestor de poliţie Ioan Păcurar, şi prefectul Florin Stamatian.
Unul dintre obiective este Centrul de pregătire şi cazare Colina din Cluj-Napoca, unde îşi are sediul şi Secţia 4 Poliţie. În acest caz, extinderea şi modernizarea imobilului existent a costat peste 8,5 milioane de lei. Celălalt proiect a constat în extinderea şi modernizarea unui imobil în care funcţionează Secţia 3 Poliţie din Cluj-Napoca, Serviciul Rutier al IPJ Cluj şi Serviciul de ordine publică. Valoarea lucrărilor în acest caz s-a cifrat la circa 6,1 milioane de lei. Inaugurarea celor două obiective a fost însoţită de slujbe religioase oficiate de episcopul vicar Vasile Someşanul.
„Avem suficienţi poliţişti beţivi”
Cu ocazia inaugurării celor două obiective de investiţii de la Cluj-Napoca, şeful IGPR, chestorul de poliţie Liviu Popa, a afirmat că sunt posibile disponibilizări în rândul poliţiştilor şi, din punct de vedere personal, chiar crede că ele ar trebui făcute, deoarece sunt mulţi poliţişti care nu-şi merită statutul. „Este posibil să se facă disponibilizări. Dacă mă întrebaţi pe mine, un punct de vedere personal, eu aş vrea să se facă disponibilizări în poliţia română. Pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc. Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum pentru nemuncă niciunul n-a fost dat afară din poliţie”, a precizat Liviu Popa. El a adăugat că în poliţia română lucrează peste 7.000 de poliţişti cercetaţi prealabil şi sancţionaţi disciplinar, o parte din ei -în jur de 2.000- fiind sancţionaţi de cel puţin două ori de la apariţia Statutului poliţistului, în 2002. Liviu Popa a mai declarat la Cluj-Napoca că poliţia română poate lucra şi cu cei 55.000 de angajaţi existenţi în prezent, deşi ar fi nevoie de zece ori mai mult personal.