monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ambasadorul Regatului Danemarcei, în vizită la Cluj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat, a primit joi vizita Excelenţei Sale, Karsten Vagn Nielsen, Ambasador al Regatului Danemarcei în România.

Ambasadorul Regatului Danemarcei, în vizită la Cluj

Aflat pentru prima oară în Cluj, oficialul străin şi-a exprimat disponibilitatea de a face cunoscută oferta Clujului atât în rândul reprezentanţilor mediului de afaceri din Danemarca, cât și printre investitorii danezi care desfășoară deja afaceri în diverse domenii de activitate pe teritoriul județului și cu care urmează să se întâlnească cu prilejul acestei vizite. Astfel, Excelența Sa a fost interesat, cu preponderență, de strategia de dezvoltare a județului pe termen mediu și lung, de potențialul investițional, infrastructura județului, oportunitățile de încheiere a unor parteneriate în domeniul agricol, precum și de alte puncte forte care ar putea contribui favorabil atât la decizia unor noi agenți economici de a se loca la Cluj, cât și să susțină extinderea afacerilor cu capital danez deja existente.

,,M-am bucurat să constat un interes crescut al Ambasadorul Danemarcei faţă de avantajele și oportunităţile pe care le oferim potențialilor investitori. Cu certitudine, suntem mai mult decât interesați atât să atragem investiții daneze cât și să învățăm cât mai mult din experiența pozitivă a acestui extrem de prosper stat al Europei”, a declaratl Marius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


În ceea ce privește valoarea totală a capitalului danez investit în judeţul Cluj, aceasta este de 152.909.702,60 Ron, pe piaţa clujeană activând un număr de 56 de agenţi economici cu capital danez. Din totalul acestora,  25%  îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei, 26,79% activează în comerţ, 44,64%  în domeniul serviciilor, iar 3,57% dintre aceştia sunt implicaţi în sectorul construcţiilor.