monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Banii clujenilor, bătaia de joc a politicienilor care conduc orașul

Fostul director al Regiei care administra patrimoniul județului a închiriat pe bani de nimic un spațiu în Cluj Arena, iar Emil Boc i-a închiriat lui Decebal Cotoc Piaţa Unirii pentru 3 zile pentru o sumă derizorie.

Pseudo-publicaţia cluj-am.ro, un site cu trafic zero, dar care abundă în laude la adresa șefilor politici ai județului Cluj, s-a aciuat în urmă cu aproape un an în Cluj Arena, unde, pentru o sumă derizorie, beneficiază de condiții de 5 stele.

În lumea presei clujene, este de notorietate că site-ul este patronat de Mircea Avram, fostul director al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj, care a intrat în atenția jurnaliștilor pentru neregulile descoperite de comisiile de audit la RAADPP.


La ROTLD – registratarul domeniilor de internet din România – deținător actual al domeniului cluj-am.ro este societatea Transylvania Treasures SRL, modificare recentă, deținătorul inițial fiind SC Avram Company SRL. Adresa și numărul de telefon au fost păstrate cele ale Avram Company SRL (Diaconu Coresi 16, 026442855), deși Transylvania Treasures SRL are sediul pe strada Aurel Vlaicu nr. 42.

Mai mult, pe site-ul cluj-am.ro apare numărul de telefon mobil al lui Mircea Avram (vezi foto), iar unele emisiuni îl au ca realizator sau invitat.


De ce a schimbat Avram deținătorul domeniului? Probabil ca să șteargă legătura directă cu el. Veți vedea însă, mai jos, că nu a reușit.

10 lei/mp în buricul târgului. Mai ieftin ca o garsonieră în Apahida.

Potrivit reprezentanților Cluj Arena, contractul a fost încheiat pentru perioada 14.05.2016 - 13.05.2017, între societatea care administrează stadionul și SC Antreproiect Avram SRL și prevede o chirie lunară de 260 de lei (reprezentanții Cluj Arena nu au fost foarte expliciți dacă suma include sau nu TVA, pentru că experiența lor în materie de economie se vede în rezultatele financiare ale societății, aflată în pragul falimentului) pentru o suprafață de 25 de metri pătrați. Adică puțin peste 10 lei/mp, în condițiile în care nu poți găsi un spațiu de închiriat într-o clădire de birouri din Cluj sub 18 euro/mp, iar un apartament de 2 camere în Cluj-Napoca se închiriază cu 350-400 de euro lunar.


Potrivit unor agenți imobiliari consultați de Monitorul de Cluj, la acest preț, pe piața liberă s-ar putea închiria eventual o garsonieră confort 3 în Iris – Bulevardul Muncii sau Apahida. Cu 10 lei/mp nu se poate închiria în centrul orașului nici măcar suprafața necesară instalării unui automat de cafea.

Dar, dacă esti Mircea Avram, apropiatul președintelui Consiliului Județean, totul e posibil…


S-a ascuns după femei, dar firmă după firmă îi poartă numele

Antreproiect Avram SRL este o firmă care îi are ca asociați pe Avram Cornelia (soția lui Mircea Avram) și Crăciunaș Raveca (care a devenit recent asociat unic la Avram Company SRL, firma care a deținut inițial domeniul de internet cluj-am.ro, societate deținută inițial de Avram Cornelia, care în 2010 i-a cesionat 90% din părțile sociale soțului Mircea Avram, pentru ca, ulterior, asociat unic să devină Crăciunaș Raveca).

De subliniat că Avram Cornelia și Crăciunaș Raveca sunt asociate în mai multe firme, iar domiciliile trecute în actele lor de identitate sunt pe aceeași adresă: strada Diaconu Coresi nr. 14, respectiv 16, o casă cu două aripi, unde funcționează mai multe firme controlate de facto de același Mircea Avram.


Cine este, deci, Mircea Avram? Tișe ne-ar putea spune mai bine. Dacă ar avea curajul.

Mircea Avram provine din vechiul PDL și a fost promovat director la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj de Alin Tișe, fost și actual președintele al Consiliului Județean Cluj. Legătura dintre ei este cunoscută de toată lumea.

Susținut de PDL, Mircea Avram a fost directorul OPC Cluj până în anul 2007, când, în urma unor conflicte cu guvernul condus de PNL, a fost înlocuit.

În perioada în care era şef la RAADPP Cluj (două mandate, între 2010-2012, respectiv 2014-2015), regie între timp desființată și transformată în direcție în subordinea Consiliului Județean, Mircea Avram a avut pentru o vreme în administrare și fostul stadion Ion Moina, despre a cărui demolare nu se sfiește să vorbească în „emisiunile” difuzate de cluj-am.ro.

Avram a intrat în atenția publicului odată cu neregulile descoperite de presă și de comisiile de audit la RADPP, un adevărat rai pentru angajați, majoritatea trepăduși incompetenți de la PDL.

După alegerile din 2012 Avram a fost acuzat de organizarea unor licitaţii „ciudate” şi a plecat pe ușa din dos. Să nu rămână pe “drumuri”, la câte servicii a facut pentru PDL, Alin Tişe l-a pus în CA-ul RAADP. Auditurile comandate de noul director al RAADPP au arătat dezastrul lăsat în urmă în Regie. În prezent, RAADPP s-a transformat în direcţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj.

Acelaşi Avram a fost repus în funcţie în anul 2014, la şefia celei mai bănoase regii subordonate Consiliului Judetean Cluj, căci RAADPP gestiona toţi banii destinaţi întreţinerii drumurilor judeţene.

În această calitate, Mircea Avram a comis o altă „ispravă”, a reluat lucrările la drumul Răchițele – Ic Ponor  (Răchițele – comuna natală a primarului Emil Boc).

A fost ciudată insistența de a relua lucările la drumul unde procurorii DNA începuseră o anchetă după ce firma MBS Group, a lui Gabriel Silagyi, consilier local PDL din Turda, apropiat al Elenei Udrea, al cărui nume apare și în dosarul Uioreanu, a realizat lucrări de mântuială, care puneau în pericol proiectul cu finanțare europeană și siguranța circulației. Potrivit presei locale, lucrările demarate cu heirupul de RAADPP doar pentru a da în circulație drumul cât mai repede ar fi periclitat efectuarea unor expertize tehnice necesare în dosarul penal.

Relațiile privilegiate ale lui Mircea Avram cu PDL sunt susținute și de rapida angajare a sa la Primăre, după desființarea RADPP, nu prin concurs, ci prin detașare de la o firmă privată.

Ce-l leagă pe Avram de Transylvania Treasures? Achizițiile de la RAADPP și un site.

Legăturile lui Avram cu Transylvania Treasures datează încă din 2014 când, potrivit presei, RAADPP Cluj a achiziționat mai multe calculatoare de la această firmă. Societatea este deținută de Radu Vasile Cristea și cetățenii americani Craig James Goodwin și Victoria Goodwin, și are sediul pe strada Aurel Vlaicu numărul 42. Dacă în 2005, Transylvania Treasures avea o cifră de afaceri de 16.754 de lei, în 2015 cifra de afaceri a crescut de 27 de ori, la 450.856 lei.

Pe Radu Cristea Vasile îl găsim asociat și la firma Root Security, împreună cu Ilca Adrian Vasile, o altă societate care a câștigat licitații la RAADPP. De la un angajat și o cifră de afaceri în 2012 de 9.786 lei, Root Security a avut în 2015 o cifră de afaceri de 146.145 lei și cinci angajați.

În ciuda insistențelor repetate, Mircea Avram nu a putut fi contactat telefonic pentru a răspunde întrebărilor reporterilor Monitorul de Cluj.

Ce publică cluj-am.ro? Limbi la Primărie, limbi la CJ, limbi la Avram.

Pe lângă ştirile şi comunicatele de la Primărie, Consiliul Județean Cluj și „ştiri” despre activitatea şefilor de instituţii publice din Cluj, site-ul conține emisiuni și interviuri chiar cu... patronul Mircea Avram.

De exemplu, în ianuarie 2011 era anunţată publicarea unei serii de interviuri în exclusivitate cu Mircea Avram, de data aceasta în calitate de director RAADPP.

Află totul despre viaţa şi cariera omului care a învins moartea. Cluj AM îţi dezvăluie într-un interviu exclusiv informaţii incendiare despre directorul RAADPP Mircea Avram. Citeşte cele cinci episoade în care Mircea Avram vorbeşte despre perioada în care a condus Oficiul de Protecţie a Consumatorului (OPC), cum a demolat stadionul Ion Moina, dedesubturile proiectului de reabilitare a celor 720 de kilometri de drumuri judeţene, detalii picante din viaţa politică clujeană şi proiectele sale de viitor“, trona la un moment dar pe site-ul amintit.

Nu ştim oficial câţi cititori are site-ul lui Avram, pentru că cluj-am.ro nu este înscris în site-urile specializate de măsurare a audienţei.

0,56 lei/mp pentru a închiria Piaţa Unirii. Doar dacă te numeşti Decebal Cotoc

De cealaltă parte, la ușa Primăriei, face bani eternul abonat la buzunarul clujenilor, Decebal Cotoc, patronul grupului de firme Amprenta, care plăteşte o sumă ce poate fi considerată o bătaie de joc pentru a închiria timp de 3 zile toată Piaţa Unirii.

Cotoc va organiza în acest weekend un târg de turism (24-26 martie) în Piața Unirii pentru care va plăti fabuloasa sumă de 0,56 lei/mp/zi. Chestionaţi în legătură cu suprafaţa exactă pe care Cotoc o va închiria, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat că aceasta se va cunoaşte numai după finalizarea târgului.

Ne întrebăm în aceste condiţii cum arată contractul încheiat între Cotoc şi Primărie, pe ce suprafaţă i-a perceput municipalitatea acest tarif.

Etern abonat la banii clujenilor, Decebal Cotoc nu va mai primi anul acesta finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru evenimentele pe care le organizează, unul mai discutabil decât celălalt. După ce fundația J.M. Keynes, patronată de Cotoc, a cerut cei mai mulți bani de la bugetul local, 2,5 milioane de lei, Primăria Cluj-Napoca a tăiat-o de pe lista de finanțări, pentru că are datorii la buget.

Anul trecut, Cotoc a cerut 2,4 milioane de lei și a primit de la Primăria Cluj 170.000 de lei pentru Festivalul Rock 2016 – We Are Rocking The City.

Tot în 2016, fundația a mai primit 180.000 lei pentru organizarea unui alt eveniment de pupat în cur autoritățile locale, Gala Premiilor Media de Excelenţă, la care sunt acordate premii primarului, președintelui Consiliului Județean, parlamentarilor și, în general, oricui îi este util lui Cotoc.

În 2013, agenţia lui Cotoc a câştigat contractul de publicitate pentru Primăria Cluj-Napoca, pentru o perioadă de doi ani. De atunci, au trecut 4, iar Amprenta continuă să gestioneze publicitatea Primăriei lui Boc prin încredințare directă și prelungirea contractului.

Cotoc s-a remarcat îndeosebi prin nerespectarea înțelegerilor cu partenerii de afaceri și prin „tapetarea” orașului cu mash-uri și prisme publicitare ilegale și de prost gust.

Profit, profit, profit. Piața Unirii se va numi în curând Piața Decebal.

În 2014, Decebal Cotoc a mutat concertul Billy Idol de pe Cluj Arena în Piaţa Unirii. Primăria Cluj-Napoca i-a oferit acest spaţiu aproape pe gratis agenţiei Amprenta. Preţul de închiriere pentru 3 zile pentru cei 3.600 de metri pătrați din zona zero a municipiului Cluj-Napoca a fost de 1.296 de lei. În schimb, închirierea Cluj Arena ar fi costat agenţia Amprenta Advertising 13.000 de euro. Preţul cerut de Emil Boc a fost de 45 de ori mai mic decât preţul de pe stadion.