Actualitate
O nouă cursă de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj. Destinaţia, preferată de mulţi români
În curând, clujenii vor putea zbura spre Cipru de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”. O companie aeriană se pregăteşte să deschidă ruta Cluj-Larnaca.
Blue Air îşi extinde prezenţa în Transilvania adăugând patru noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj către Hamburg, Larnaca, Londra-Luton şi Nisa.
Zborurile vor fi operate începând cu orarul de vară 2017, astfel: Londra din 26 martie, Larnaca din 9 aprilie, Nisa din 10 aprilie şi Hamburg din 3 iunie 2017.
Zborurile către Hamburg vor fi efectuate în zilele de miercuri şi sâmbătă, către Larnaca în zilele de marţi, joi şi duminică, către Londra în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică, iar către Nisa în zilele de luni şi vineri.
Biletele de avion sunt deja disponibile la preţuri începând de la 29.95 €.
Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, susţine că noile destinaţii vor aduce oportunităţi noi de călătorie la tarife avantajoase.
„Cele patru noi destinaţii Blue Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj ce vor fi lansate începând cu luna martie 2017, reprezintă un pas important în dezvoltarea operațiunilor acestei companii în regiune. Noile destinații împreună cu cele existente sau anunțate vor aduce noi oportunităţi de călătorie atât intern cât şi internaţional, la tarife avantajoase pentru pasagerii noştri”, a precizat David Ciceo.
2017 este anul în care se estimează că traficul de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj va ajunge la 3 milioane de călători. Dacă în 1996 era cel mai slab aeroport al României cu 30.000 de pasageri, acum aeroportul din Cluj este un aeroport regional modern, semnificativ pentru Europa.