monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cel puţin 28 de răniţi, după ce un vehicul a intrat în mulţime, la New Orleans

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulţimea care asista la o paradă desfăşurată în oraşul american New Orleans, a anunţat Poliţia, care a adăugat că un suspect a fost reţinut în acest caz, şoferul vehiculului aparent fiind în stare de ebrietate, relatează AP.

sursa foto romaniatv.net

Jeff Elder, directorul serviciului de urgenţe al oraşului a declarat că 21 de persoane au fost spitalizate în urma incidentului, cinci fiind în stare gravă. Şapte oameni au refuzat să fie internaţi.

Michael Harrison, şeful Departamentul de Poliţie din New Orleans, a declarat că suspectul este anchetat pentru că ar fi condus în stare de ebrietate, însă nu exclus în mod categoric ipoteza unui act terorist, spunând doar că pare să fie un caz de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate.


Printre răniţi se află inclusiv copii în vârstă de 3-4 ani, a mai precizat Elder, dar şi un ofiţer de poliţie.

Incidentul s-a produs în una dintre cele mai aglomerate nopţi ale evenimentului Mardi Gras, cu mii de persoane asistând la parada care s-a desfăşurat pe străzile oraşului New Orleans.


Un martor ocular a declarat pentru presă că şoferul camionetei părea să nu fie conştinent de ceea ce tocmai făcuse.

Etichete: camion