monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judeţul Cluj s-a promovat la Târgul de Turism al României cu flyere şi broşuri

În era internetului şi când există zeci de alte metode mult mai eficiente de promovare, Consiliul Judeţean Cluj apelează încă la pliante sau broşuri pentru a-şi promova zonele.

În perioada 16-19 februarie, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din cadrul Consiliului Judeţean Cluj a participat la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, eveniment de mare anvergură găzduit de Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, reprezentanţii CNIPT au prezentat şi promovat cele mai reprezentative obiective şi atracţii turistice din judeţ, distribuind în acest sens pliante tematice, broşuri şi ghiduri turistice, flyere, hărţi turistice, albume, cărţi poştale sau semne de carte.


În acelaşi timp, informaţii privind activităţi şi evenimente cultural-artistice, opţiuni de cazare, facilităţi de petrecere a timpului liber şi activităţi de agrement în municipiul Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj au fost solicitate cu precădere de vizitatorii care intenţionează să aleagă Clujul ca destinaţie turistică în perioada următoare.

„Scopul participării noastre la aceste târguri turistice, din ţară sau străinătate, îl reprezintă dorinţa de a obţine un plus de vizibilitate pentru judeţul Cluj, vizibilitate care să se traducă, desigur, într-un număr cât mai mare de turişti care să ne aleagă ca şi opţiune de petrecere a unui interval de timp pe care ni-l dorim a fi cât mai lung” a menţionat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


În ceea ce priveşte standul judeţului Cluj, acesta a fostdecorat cu poze reprezentative din municipiu şi judeţ, precum şi cu diverse obiecte şi materiale decorative, precum cristale de sare de la Salina Turda, tăbliţe colorate sau casete de lemn personalizate.

“Un element de maximă atractivitate l-a constituit şi rularea materialelor multimedia pe suportul electronic puse la dispoziţie de Centrul de informare, îndeosebi redarea videoclipului de promovare al judeţului Cluj - «Cluj, la un farmec distanţă», realizat în scopul punerii în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, cultural, natural şi etnografic al judeţului Cluj. Un alt material video care s-a bucurat de interesul vizitatorilor a fost cel realizat de Consiliul Judeţean Cluj pentru promovarea mai multor atracţii turistice din judeţ, obiective incluse în cadrul proiectului «Cluj - peisaj cultural».


CJ Cluj mai arată că, prin promovarea acestui concurs urbanistic internaţional, Clujul devine un promotor, la nivel naţional, al investiţiilor publice majore realizate prin intermediul concursurilor de soluţii şi că marele avantaj al acetui tip de abordare este că “soluţia adoptată nu mai este rezultatul unui criteriu, precum «preţul cel mai scăzut», ci al selecţiei făcute de o echipă de profesionişti, în mod transparent”.

Care e cea mai optimă promovare

Potrivit unui studiu de la finalul anului 2016, cele mai folosite modalităţi de promovare sunt propriile site-uri ale instituţiilor, reclamele pe Facebook (54%), paginile din social media (46%), email marketing-ul (37%), site-urile de anunţuri (30%) şi reclamele pe Google (24%). În acelaşi timp, cele mai eficiente sunt considerate paginile de social media (53%), reclamele pe Google (49%) şi optimizarea pentru motoarele de căutare (47%).