Actualitate
Edili din Timişoara şi alţi funcţionari, urmăriţi penal pentru vânzarea frauduloasă a aproape 1.000 de case naţionalizate
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de actuali și foști edili ai municipiului Timișoara, între care Nicolae Robu, actuall primar şi Gheorghe Ciuhandu, fost primar al oraşului, pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea ilegală de imobile naționalizate.
Potrivit unui comunicat transmis vineri agenţiei Agerpres de către DNA, sunt urmăriți penal: Nicolae Robu — primar al municipiului Timișoara, Dan Diaconu — viceprimar, Gheorghe Ciuhandu — fost primar, Traian Constantin Stoia — fost viceprimar, Martin Staia — fost director în Primăria Timișoara, toți pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, iar la unii fapta este în formă continuată.
Din cercetările procurorilor reiese că în intervalul 1996 — 2015 mai mulți funcționari publici din Primăria Timișoara, dar și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat statul român de 967 de imobile, majoritatea dintre ele aflate în centrul vechi al orașului. Valoarea prejudiciului este estimată la 40 de milioane euro în dauna statului. Asta în condiţiile în care peste 960 de ar fi fost vândute fraudulos.
"Contextul desfășurării activităților infracționale este următorul: în luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist. Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile. Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată", precizează DNA, potrivit sursei citate.
Potrivit cercetărilor anchetatorilor, funcţionari din Primăria Timişoara ar fi încheiat contracte de vânzare cumpărare cu persoane influente în comunitatea timişoreană, fără ca acestea să fi avut calitatea de chiriaşi. Peste 960 de locuinţe ar fi fost vândute, la preţuri modice, în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, care nu s-ar fi aplicat însă persoanelor care au achiziţionat locuinţele respective, arată DNA.
În dosar sunt cercetate şi alte persoane care era funcţionari, la data faptelor, în primăria timişoreană.