Actualitate
Românii au protestat şi în „provincia” din afara ţării. Mesajul unui matematician, absolvent de UBB, lector la o universitate britanică FOTO
Numeroşi români din străinătate, din capitalele şi metropolele europene, dar nu numai, s-au alăturat protestelor care au strâns sute de mii de oameni în stradă în România.
Cele mai ample manifestaţii de stradă desfăşurate în România după 1989 au sensibilizat și mii de români care locuiesc în străinătate, iar o parte din aceștia s-au alăturat şi ei protestelor și au ieşit în stradă. Asta s-a întâmplat nu doar în capitalele şi metropolele europene, ci şi în oraşe „de provincie”, unele similare Clujului ca dimensiuni.
Ovidiu D. Bagdasar (34 de ani) este un tânăr matematician de top, în prezent senior lecturer la Derby University. Stabilit în Marea Britanie în urmă cu 10 ani, tânărul absolvent de Babeş-Bolyai Cluj a pus umărul la un mic protest organizat duminică seară, în oraşul unde locuieşte, Notthingam - asemănător Clujului în dimensiuni, având 315.000 de locuitori: „Aproape toţi românii de aici urmăresc cu atenţie evenimentele din România. Am fost cu gândul la fraţii noştri din România din primele zile. Am apreciat curajul şi implicarea lor, când au ieşit să protesteze împotriva corupţiei şi a metodelor primitive de a face politică (în ciuda frigului). Sunt cele mai frumoase proteste de care am auzit în istoria recentă”, a relatat Ovidiu pentru Monitorul de Cluj.
Solidarizare
În zona Nottingham locuiesc mii de români, iar “o mână” dintre ei au considerat necesar să se manifeste şi ei public, astfel că şi-au dat întâlnire duminică seară, pe Facebook desigur, în Piaţa Centrală a oraşului: “Am considerat că e de datoria noastră să facem şi noi măcar cât de puţin. Am cântat imnul, am strigat ‘Şi nouă ne pasă, de cei de acasă’. Am simţit că este o ocazie istorică, în care pe lângă rugăciunile înălţate lui Dumnezeu pentru deşteptarea noastră ca neam, să fim alături şi concret de fraţii noştri care înfruntau frigul în România. Ne-am exprimat opoziţia faţă de corupţie şi impostură. Nu aş fi putut să dorm liniştit, dacă nu ieşeam şi eu în stradă măcar o clipă…”, a conchis tânărul matematician român.
„Mulţumesc că ne-aţi unit”
„Minunea cea mare este aceea că românii s-au unit în jurul unor idei, principii, nu doar în jurul unor interese. Cred că fiecare participant la manifestaţie va participa de acum la vot, alături de familie, iar rezultatul alegerilor nu va mai fi atât de influenţat de mită electorală în zahăr şi ulei. Mulţumesc clasei politice, care prin tupeul, acţiunile grosolane şi dispreţul afişat ne-au unit ca popor”, a întărit el. Ovidiu speră că efectele protestelor nu se vor opri la „anularea/prorogarea/abrogarea unei ordonanţe şi de pedepsirea vinovaţilor”: „Fiecare partid va trebui să scoată în faţă oameni de calitate, sau va dispărea. După aproape 100 (mai precis 99), românii încep să se trezească din somnul cel de moarte al nepăsării. Sper ca acest eveniment să ducă la un nou capitol în istoria României”.
Proteste la Manchester
La Manchester, un oraş ceva mai mare decât Clujul – peste 500.000 de locuitori – aproape 100 de români au protestat duminică în „Albert Square”: „Cineva a scris pe grupul ‘Români în Manchester’ să ne adunăm toţi şi să ne susţinem ţara. Ne-am întâlnit la ora 18 acolo fiecare cu câte o pancartă, pe care fiecare a scris ce are pe suflet. Fiecare zicea câte ceva, ca de exemplu ‘Vrem o Românie mai bună’ şi multe altele, apoi am început să cântăm imnul României iar după asta am făcut o horă mare şi am dansat”, a explicat Andreea Popa, care studiază la un liceu din oraşul englez. „E un sentiment special să ştii că sunt oameni care nu uită de unde au plecat”, a continuat ea. Acţiunea de protest i-a impresionat şi pe trecători: „Un grup de chinezi s-au oprit şi au început să ne facă poze. Chiar şi englezii se uitau la noi şi erau fascinaţi şi bucuraţi că suntem aşa uniţi”.
Proteste în Europa
Concomitent cu protestele masive din România, acţiuni de solidarizare ale românilor din străinătate au avut loc în ultimele zile şi în capitale şi alte metropole ale Europei. Grupuri numeroase de români au demonstrat în faţa Ambasadei României de la Madrid, revoltaţi de hotărârile Guvernului Grindeanu, iar protestele au avut ecou şi în Barcelona şi Zaragoza, a scris evz.ro. Sute de persoane au continuat şi duminică seară protestele la Londra, în faţa Insitutului Cultural Român, unde manifestaţiile au început de pe 1 februarie. "Luptăm pentru schimbarea în bine a clasei politice și a societății. Vrem să arătăm că ne pasă, că suntem atenți la ce se întâmplă acasă și că ne implicăm activ! Guvernul nu mai poate să ne ignore!", a declarat un protestatar duminică pentru Agerpres. Proteste au avut loc în weekend şi în oraşe precum Bruxelles, Paris, Londra, Roma şi Copenhaga, Austria, Atena, dar şi în Elveţia, după cum a amintit Mediafax.