OPINIE România, la răspântia Dragnea

Iată de ce:

1. nu suntem în fața unei simple demonstrații populare (fie și de durată) împotriva guvernului

2. protestele stradale au atins dimensiuni și întindere nemaivăzute vreodată în România democratică

3. conflictul de bază nu este între persoane sau grupuri, ci între instituțiile fundamentale ale statului, între puterile constituționale definitorii ale statului de drept, iar pozițiile, la acest moment, par ireconciliabile

4. la nivel instituțional, s-au format două tabere puternice și de forțe aproximativ egale: pe de-o parte, se află o majoritate Parlamentară (legislativul) și guvernul (executivul), de cealaltă parte, se află președintele țării (ca parte a executivului), sistemul judiciar (puterea judecătoarească), precum și instituții de forță (o parte a serviciile de informații).

5. Celei de-a doua tabere i s-au alăturat organismele europene (Parlamentul European, Comisia Europeană), ambasadele unor state democratice puternice, presa internațională etc.

6. Contextul internațional este unul de vulnerabilitate, nesiguranță și risc, de slăbire a angajamentelor și acordurilor între țări la cel mai înalt nivel. Democrația liberală, încrederea și prestigiul ei trec printr-un moment de criză evidentă

Pericolele pentru România sunt mari și, din păcate, au coerență și șanse reale de a se produce, deoarece:

1. Tabăra pro-guvernamentală, grupată în jurul liderului PSD, are o miză personală (libertatea lui Liviu Dragnea însuși și a altor lideri politici), alibiul tagmei politice, administrative și funcționărești (interesate de dezincriminarea abuzului în serviciu) și un suport popular (obținut în alegeri, prin măriri de salarii și manevre populiste)

2. Tabăra anti-guvernamentală, grupată în jurul președintelui Iohannis, are pretexul și suportul uriașelor demonstrații stradale și crede că și instrumentele legale (pe care a început să le folosească în forță) pentru a opri un curs pe care-l consideră antidemocratic, antieuropean

3. Pentru că nu are alternativă (plan B) de salvare a liderului Luiviu Dragnea, gruparea de la putere este dispusă (și a întărit-o ieri prin conducerea colectivă a partidului) să meargă până la capăt, adică să-și asume orice risc. Gruparea din jurul președintelui nu are de ales.

Soluția ar fi negocierea și compromisul, care nu știm ce înseamnă, dar cei ajunși în fruntea statului trebuie să știe și să poată, cu binele sau cu forța.

Altminteri, sunt șanse mari de a intra un următorul scenariu: protestele vor continua cu și mai mare amploare; inevitabil, vor apărea diversiunile, provocările și violențele; guvernul va găsi motive pentru a institui măsuri de forță și un regim special; puterea în exercițiu, susținută de alianța PSD+ALDE, va găsi justificări pentru ignorarea regulilor și angajamentelor europene; România, din perspectivă internațională și europeană, ar putea intra în logica sancționabilității, care să nu fie luată în seamă prin invocarea unor imperative de securitate internă; pe nesimtițe, aparent, fără premeditare și consens, țara noastră se va trezi, treptat, pe trasee centrifuge, înafara sistemului de parteneriat și alianțe (UE și NATO) actual.

E un traseu sumbru, neobligatoriu, dar, sunt convins, luat în calcul (fie și conjunctural)  de politicienii noștri. Semnele indică cu limpezime acest lucru. O arată lipsa de sensibilitate în raport cu ceea ce se întâmplă în stradă, ignorarea degradării propriei imagini și a viitorului politic în condiții democratice.

La urma urmei, cred, sunt ifose și închipuiri de mare lider (Liviu Dragnea), pornit într-o aventură ce-i depășește capacitățile intelectuale, imaginația politică și puterea de persuasiune. Ar trebui s-o sfârșească mai rău decât Victor Ponta, liderul pe care l-a secondat, l-a detronat și pe care vrea să-l depășească.