monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj: Bernard Blistene, directorul Centrului Pompidou Paris: Opera lui Brâncuși este centrală. Achiziţionaţi Cuminţenia Pământului

Campania de donații pentru achiziționarea sculpturii "Cumințenia Pământului" ar trebui reluată, consideră Bernard Blistene, directorul Muzeului Național de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou, în care se află și atelierul lui Constantin Brâncuși.

Ioan Sbârciu si Bernard Blistene la ceremonia de acordare a titlului doctor honirs causa

Prezent vineri la Cluj, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă și Design, Bernard Blistene a declarat că moștenirea lăsată Franței, prin Centrul Pompidou, de Brâncuși este neprețuită și, în același timp, reprezintă o mare responsabilitate. Centrul Pompidou de la Paris, care va împlini luna aceasta 40 de ani de la înființare, este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă și contemporană din lume.

“Evident, Brâncuşi este cel mai mare sculptor al secolului al XX-lea, deci nu am nicio ambiguitate, nu mă feresc să fac această afirmaţie. (…) Noi avem miracolul de a fi moştenit din punct de vedere istoric şi pentru că a venit, trăit şi murit în Franţa, noi am moştenit acest atelier al său. Şi mi se pare miraculos că aveţi la Târgu Jiu aceste opere şi aveţi şi posibilitatea de a avea această sculptură, Cuminţenia Pământului. Da, într-adevăr, a devenit extrem de scumpă, dar în acelaşi timp este şi o moştenire naţională, care ar trebui să mobilizeze oamenii. Chiar dacă, din păcate, nu au reuşit, cred că ar trebui să se reia eforturile, pentru ca oamenii, românii care sunt bogaţi, dar şi cei care nu sunt, să contribuie pentru că şi noi am făcut asta în Franţa cu anumite opere ale patrimoniului nostru, care sunt simbolice. Este fundamental să reuşiţi în aceste eforturi”, a spus Blistene.


Potrivit acestuia, după ce a murit, Constantin Brâncuşi a lăsat Franţei atelierul său şi a obligat autorităţile să îl reconstruiască.

“Şi la Paris am transferat pur şi simplu atelierul peste care am construit o mare structură pentru a-l proteja. Pentru a-l păstra intact. Avem această misiune de a păstra acest spaţiu aşa cum l-a lăsat Brâncuşi când a murit. Colecţia este unică pentru că are peste o mie de opere. Începând cu operele de dubut, operele de la final, sculpturi în bronz, lemn, marmură. Toate acestea sunt păstrate, ca şi uneltele, inclusiv colecţia de discuri şi corespondenţa şi tot ceea ce l-a pus în relaţie cu marii artişti ai epocii sale, prietenii săi”, a explicat directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă - Centrul de Creaţie Industrială/ Centrul Pompidou din Paris.


Acesta a precizat că, deși Centrul Pompidou este o mare moștenire pentru Franța, mii de vizitatori fiind primiți zilnic în spațiile sale, complexul reprezintă și o mare responsabilitate, care generează costuri mari de întreținere.

Blistene a recunoscut că și Franța se confruntă cu dificultatea unor prețuri 'nebunești' pentru opere de artă a căror achiziționare este dorită, dar a spus că se caută permanent soluții, mai ales pentru operele cu valoare simbolică și istorică mare.


Bernard Blistene a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă şi Design (UAD) Cluj-Napoca pentru promovarea culturii contemporane.

Preşedintele Senatului UAD, Ioan Sbârciu, a declarat la ceremonie că evenimentul de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al universităţii lui Bernard Blistene este unul de cel mai înalt nivel.


"Este un eveniment de cel mai înalt nivel, ne onorează faptul că Bernand Blistene a acceptat acest titlu de Doctor Honoris Causa pentru promovarea culturii contemporane. Muzeul Naţional de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou pe care îl conduce este un colos. L-am cunoscut pe Bernard Blistene datorită şcolii de pictură de la Cluj-Napoca”, a spus Sbârciu.

Bernard Blistene a declarat, la rândul său, că este emoţionat de faptul că primeşte acest titlu şi a spus că municipiul Cluj-Napoca este un loc extraordinar pentru artişti, dând exemplul pictorului Adrian Ghenie, absolvent al UAD, care este recunoscut la nivel internaţional.


Bernard Blistène (62 de ani) este specialist în conservarea patrimoniului, având o solidă pregătire în filozofie, istorie şi istoria artei, precum şi în arheologie la Sorbonna. Personalitate rafinată, Bernard Blistène s-a apropiat şi de arta contemporană scriind numeroase articole de specialitate în Cahiers du Musée national d'art moderne, Artpress, Artforum, Flash art. Considerat „om al muzeului”, Bernard Blistène a dedicat o mare parte a activităţii sale din ultimii 30 de ani înfiinţării sau restructurării/ reînnoirii unor muzee de artă modernă sau contemporană fie din Europa, fie de peste ocean. În anul 1990 el devine directorul Muzeelor din Marsilia, reorganizând ansamblul acestor muzee, şi va reamenaja mai multe instituţii printre care Muzeul de Artă Modernă Cantini, Muzeul de Artă Africană, Amerindiană şi Oceanică din cadrul Centrului Vieille Charité. Va crea, de asemenea, un Muzeu al Artelor Decorative, precum şi un Muzeu al Modei, şi va pune bazele MAc, Muzeul de Artă Contemporană din Marsilia.

Din 2013, Bernard Blistène este director al Muzeului Naţional de Artă Modernă-Centrul de Creaţie Industrială/ Centrul Pompidou.