INTERVIU „Nu poţi să fii muzician şi să refuzi Queen” FOTO

Gabriel Bebeşelea, dirijor principal din această stagiune al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, îşi doreşte ca instituţia să iasă în întâmpinarea publicului de azi şi crede că muzicienii trebuie să îşi depăşească propriile bariere. Acesta este unul din motivele pentru care Filarmonica a lansat săptămâna trecută o serie de dialoguri cu dirijori, muzicologi, compozitori şi interpreţi, menite să aporpie publicul larg de muzica clasică.

Tânărul artist locuieşte la Viena, coordonează Orchestrele a trei instituţii muzicale din România, ascultă (şi) trupe din afara sferei clasice, gen Queen sau Muse şi este hotărât să spargă "zidul" care separă lumea muzicii clasice de potenţialul public nou, în special tânăr. Spectatorul care calcă pentru prima oară în sala de concert poate fi oricine are curiozitatea şi deschiderea să lase artei o breşă pentru a-i modela personalitatea, opinează "Gabi" Bebeşelea.

Considerat „unul din cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade” (Jurnalul Festivalului Enescu, 2011), Gabriel Bebeşelea vorbeşte într-un interviu pentru Monitorul de Cluj despre cum se împacă social media cu muzica clasică, starea de linişte dintr-o sală plină, ca vârf de aisberg al împlinirii artistice şi ce aduce muzica lui  Mozart, Rachmaninov sau Stravinski în viaţa unui tânăr pentru care o temă simfonică este maxim un „ringtone” pe mobil.  

Vor să iasă din sala de concert

Reporter: De unde a pornit ideea organizării acestor dialoguri cu publicul?

Gabriel Bebeşelea: E o idee de echipă, dorim din stagiunea aceasta să ne apropiem cât mai mult de public. Din momentul în care am ajuns dirijor principal aici am zis că trebuie cumva să ieşim din sala de concert, să ieşim cât mai des şi cât mai mult, să ne apropiem de comunitate, pentru că de fapt rolul Orchestrei este unul de a ajuta comunitatea. Eu cred că publicul vine la concerte nu ca să audă muzică, ci ca să scape de cotidian, iar asta mi se pare un lucru foarte important şi este vital ca noi să ne apropiem de public, nu să aşteptăm ca publicul să vină la noi, noi trebuie să facem paşii înspre auditoriu.

V-aţi manifestat de acord, într-un alt interviu, cu concluzia compozitorului Hector Berlioz (1803-1869), care a ţinut iniţial ca publicul să consulte caietul program al "Simfoniei fantastice", după care a renunţat, mizând pe puterea muzicii de a transmite singură mesajul. V-aţi răzgândit, în condiţiile în care iniţiaţi acest proiect, de dialoguri?

Nu m-am răzgândit şi nu contrazic ideea lui Berlioz, singura problemă este că trăim alte epoci. Acum suntem de fapt la... n-aş spune „concurenţă”... e un cuvânt prea dur, dar sunt multe lucruri pe care poţi să le faci în acelaşi timp fără se te duci la Filarmonică sau fără să te duci la teatru, poţi să cumperi un DVD sau poţi să-l downloadezi de pe internet şi să-l vezi acasă, e mult mai comod. Dar revenind la Berlioz, ceea ce dorea el să facă este exact ceea ce vrem şi noi să facem, dar hermeneutic pe altă direcţie. Experienţa respectivă nu poţi să o trăieşti decât în sala de concert, la tine acasă nu ai cum să intri în starea respectivă, pentru că eu cred că noi transmitem stări, nu cred că noi transmitem sunet. Rolul nostru cred că este să transmitem energie publicului. Nu contrazicem ceea ce făcea Berlioz, dimpotrivă, dar e altă epocă.

"O populaţie fără cultură e searbădă"

Ce tip de public speraţi să atrageţi?

Targetul este de fapt oricine vrea să asculte muzică, sau mai bine zis oricine vrea să iasă din cotidian, nu e nici pentru publicul vechi, nici pentru publicul nou. Într-adevăr trebuie să spun că noi trebuie să cucerim întotdeauna un public nou, iar asta înseamnă că noi o să avem un viitor, dacă avem public nou, tânăr. 

Aţi dirijat în aer liber la Festivalul Enescu, de asemenea Orchestra Operei Române din Cluj... Până în ce „punct” trebuie să coboare Filarmonica „în stradă”?

Dacă aş răspunde la întrebarea asta ar însemna că devoalez câteva surprize care o să urmeze pe parcursul stagiunii. Da, recunosc că am făcut un proiect cu toţi cei de la Filarmonică, destul de amplu, care durează câţiva ani, deci nu e vorba doar de o singură stagiune. Demarăm nişte proiecte care sperăm să dureze câţiva ani şi sperăm să fie cu bătaie foarte lungă. Să avem un public de fapt înseamnă să avem consumatori de cultură, iar o populaţie fără cultură e o populaţie searbădă, nu are cum să existe şi nu are cum să trăiască. 

Să ne aşteptăm aşadar să vedem Filarmonica în locuri în care nu am văzut-o până acum?

Asta pot să vă spun cu siguranţă.

Social media şi muzica clasică

În ce măsură credeţi că trebuie să existe şi o "barieră" dincolo de care o instituţie muzicală nu ar trebui să treacă?

Barierele ni le punem noi, noi suntem cei care ne creăm limitările şi tocmai din cauza asta arta de genul ăsta, nu mă refer doar la muzică, ci şi la teatru, chiar şi la cinematografie... dispar cinematografele, ăsta este motivul pentru care dispărem noi ca artişti, pentru că noi ne creăm barierele, noi ne închidem în propriile noastre sanctuare şi rămânem acolo. De aceea am zis că este foarte importantă comunicarea, foarte important să ieşim. 

Filosofia mea este destul de simplă. Trebuie să ne apropiem de oameni, nu trebuie să mai stăm în costumele noastre închise la culoare şi să aşteptăm, pentru că dacă aşteptăm şi nu ne implicăm acum activ, astăzi, mâine, peste doi-trei-cinci ani o să avem public, asta înseamnă că o să existăm, că poate o să inspirăm viaţa cuiva, dar nu ştiu sigur dacă peste zece - douăzeci de ani o să se mai întâmple asta, dacă nu începem de acum. De exemplu, trăim în epoca social media, este absolut vital să nu refuzăm lucrurile acestea, ceva foarte simplu şi la îndemâna oricui. Marea majoritate a Orchestrelor şi a artiştilor au înţeles că social media e un mijloc de propagare, e un mijloc de transmitere, dar în acelaşi timp şi un mijloc de a te încărca, pentru că noi transmitem ceva ca să ne şi încărcăm de fapt, iar fără mijloacele astea în epoca noastră nu prea existăm.

Aveţi cont de Facebook, îl utilizaţi?

Da, da, da, folosesc chiar frecvent. Sper că sunt un om contemporan, cred foarte mult şi în arta contemporană, cred şi în trăirea de acum. Cu toate că o mare parte a muzicii pe care o interpretez este de la 1500 şi 1600, dar până în secolul XXI. Fac foarte multă muzică nouă, multă muzică scrisă acum. Încerc cât mai mult să promovez, să arăt că arta încă există, în zilele noastre.

"Prefer să aud muzica în interior"

Când sunteţi acasă ascultaţi şi altceva?

Eu ascult mai multe genuri de muzică, dar recunosc că în general citesc partituri, nu ascult foarte foarte mult. Ascult muzică, şi ca să mă documentez, ascult înregistrări, mă relaxez şi cu alte tipuri de muzică, dar în general prefer să am linişte şi să citesc partiturile, să aud muzica în interior.

Se "aude"?

Obligatoriu, face parte din fişa postului la mine, ca să zic aşa. Lăsând gluma la o parte, de fapt ceea ce face un dirijor este o conversie sonoră, eu trebuie să convertesc acea hârtie care e moartă să spunem, acea literă, acele note, să le convertesc în cap în sunet, iar acel sunet, prin gest, trebuie să-l transmit Orchestrei, care la rândul ei, trebuie să transmită publicului. E o triplă conversie să spunem. 

"Arta pe care o facem fără public nu există"

Care este cel mai frumos compliment pe care l-aţi primit ca dirijor?

Cel mai mare compliment este să văd sălile pline cu oameni... e o anumită stare de linişte pe care o „auzi”, o simţi în spatele tău. Eu stau cu spatele la public, dar o anumită stare de linişte pe care o simţi în anumite momente în muzică, acela e complimentul cel mai puternic pe care l-am primit non-verbal, când simţi că publicul este atât de angrenat în ceea ce facem noi pe scenă, încât suntem un tot, nu mai există Orchestră, nu există dirijor, nu există public, există doar o stare. E oarecum inefabil, nu prea pot să explic asta. Simţi o energie din spate, de multe ori o simţi...

Bănuiesc că nu vă este totuna dacă este liniştea dintr-o sală aproape goală sau una plină...

Absolut, nu mă refer la liniştea lipsei publicului, ci la transpunerea publicului în acea muzică. E foarte complicat de explicat, e ceva ce simţi în spatele tău, o încărcare pe care o primeşti. De foarte multe ori am simţit-o şi în multe săli de concert şi în România şi în străinătate, am simţit-o şi la Cluj de multe ori. (...) Ăsta e lucrul cel mai de preţ, pentru că noi nu o facem doar pentru noi, noi nu facem artă doar pentru noi - bine, eu nu pot să îmi imaginez viaţa altfel, sincer nu aş putea trăi altfel - dar arta pe care o facem, fără public nu există, nu are sens. Fără să simţi acea stare de linişte absolută, de comuniune, înseamnă că nu ţi-ai atins ţelul.

Împlinit cu ceea ce face

Aţi afirmat cu o altă ocazie că sunteţi un caz fericit, în care pasiunea se suprapune cu profesia. V-aţi simţit vreodată stingher, prin prisma a ceea ce faceţi, comparativ cu preocupările majorităţii tinerilor de vârsta dumneavoastră? Aţi avut sentimentul că muzica clasică este oarecum în răspăr, nepotrivită, cu vremurile actuale, marcate de rapiditate pe care le trăim?

Şi ritmul meu e foarte rapid şi recunosc că îmi petrec mai mult timp în avion şi în hotel. Stingher nu. Mă simt ok cu ceea ce fac. Cred că nu există o vreme sau o epocă potrivită pentru asta, pentru orice în care crezi. Dacă crezi cu tărie în tenis de masă, nu e anacronic, dacă crezi cu tărie în filatelie, la fel, nu cred că e anacronic. 

Cum poate un tânăr descoperi muzica clasică? Are nevoie de o anumită educaţie / cultură muzicală sau poate fi chiar şi tabula rasa din acest punct de vedere?

Am auzit “n” cazuri de oameni care nu au putut să asculte niciodată muzică clasică acasă şi când au fost aduşi într-un anumit context în sala de concert, în sala de operă, s-a schimbat totul. Mai cunosc cazuri de persoane care au ajuns la muzică clasică pe filieră foarte interesantă, ascultând muzică contemporană, clasică-contemporană, mai degrabă muzică avangardistă, experimentală, dar de sorginte clasică; de pe filieră rock mulţi au ajuns să asculte muzică de film, de la muzică de film au ajuns să asculte muzică clasică. Sunt foarte multe filiere pe care poţi să ajungi la muzică clasică. Am chiar un amic care a ascultat foarte mult rock şi ascultând celebrul album Scorpions, cu Berliner Philharmoniker, a ajuns să se intereseze cine sunt acei Berliner Philharmoniker (şi a zis, n.red.) „a ce muzică minunată fac”, în afară de Scorpions.

"Nu poţi să fii muzician şi să refuzi Queen"

Asculaţi şi alt gen de muzică? Ce artişti vă plac din afara zonei clasice?

De exemplu acum apreciez foarte mult un jazman Avishai Cohen, un basist de jazz absolut senzaţional, fiecare album pe care îl scoate e o revelaţie. 

Dar din zona pop-rock?

Da, ascult, dar puţin mai vechi... 

Cum ar fi... Queen?

Queen, bineînţeles. Cred că nu poţi să fii muzician şi să refuzi Queen, orice tip de muzician. Sunt impresionat de cât de versatili au fost cei de la Beatles, cum reuşeau să schimbe registrul de la o piesă la alta. Îmi place şi Muse, care m-au „agăţat” cu muzică clasică, pentru că piesa care am auzit-o conţinea un citat din Concertul numărul 2 de pian de Rachmaninov. După aceea am ascultat din ce în ce mai mult, este o trupă foarte bună, foarte profesionistă, oamenii au studii.

Piesa preferată de la Queen?

Bohemian Rhapsody, varianta originală. Vocile acelea acapella de la început sunt remarcabile.

"Nu ai cum  să nu vibrezi la un concert bun"

Din exterior se poate crea impresia că muzica clasică e un soi de lume paralelă, cu propriul univers...

Tocmai de aceea este acest demers pe care vrem să îl facem începând cu acest proiect. Noi nu suntem un muzeu, suntem nişte oameni, foarte pasionaţi de ce facem. De aceea am zis că sunt dialoguri, pentru că eu sper ca oamenii care vin să discute cu noi nu neapărat să ne întrebe, nu e o lecţie, un curs; eu sper ca lumea să discute cu noi.

Vor fi astfel de dialoguri înainte de fiecare concert?

La început am stabilit doar câteva, dar ulterior o să fie pentru fiecare concert. Până la sfârşitul stagiunii vor fi cinci sau şase dialoguri din-astea.

Ce îi poate ajuta muzica clasică un tânăr, dacă este să privească pragmatic?

Aş zice mai întâi că arta modelează, arta modelează personalitatea, în orice formă şi de fapt absolut orice poate să devină artă în zilele noastre, dar contează foarte mult contextul în care te laşi modelat de acea artă. Dacă tu te duci cu mintea deschisă la un film extraordinar, cu siguranţă o să schimbe ceva în tine, sau o să reveleze nişte lucruri la care nu te-ai gândit. Ori te duci la o piesă de teatru absolut fabuloasă, într-o regie senzaţională, cu nişte actori minunaţi; nu se poate să nu pleci gândindu-te. La fel şi cu un concert bun, sau un spectacol de operă bun, nu ai cum să nu vibrezi la aşa ceva, dacă eşti deschis, dacă tu îţi pui propriile tale bariere cu siguranţă nu o să fii modelat nici măcar cu forţa. Dar dacă vii deschis să încerci arta, să vezi despre ce e vorba, cu siguranţă o coardă măcar o să vibreze.

"Mi se pare vital să fii deschis, să fii curios"

Alexander Hausvater spunea după un spectacol de operă pe care l-a regizat că dacă spectatorul, după ce iese din sală ia o hârtie de pe jos şi o pune la coş e un semn bun. Care ar fi un semn bun pentru dumneavoastră, în ceea ce priveşte spectatorul, după un concert?

Eu aş face un drum invers faţă de ceea ce facem noi, noi lucrăm cu sunete. Eu aş zice că liniştea şi instrospecţia; când începi să te asculţi pe tine, atunci înseamnă că am reuşit ceva. Ăsta este lucrul care mi se pare absolut vital, să fii deschis, să fii curios, să îţi doreşti să primeşti, dacă îţi dooreşti să primeşti o să primeşti, dacă îţi doreşti să fii închis nu o să primeşti niciodată nimic.

"Vrem să promovăm un alt tip de gândire"

Cineva fără ureche muzicală poate gusta muzica?

Trebuie să definim ce înţelegem prin ureche muzicală. Nu poate reproduce sunete? Asta nu încurcă. Cunosc muzicieni care nu pot reproduce linii melodice, dar le aud perfect. Am avut chiar un coleg de facultate compozitor, cu un auz absolut fascinant, dar nu putea să le reproducă foarte tare, pentru că urechea lui nu făcea legătura foarte foarte clară între parametrii respectivi. 

Dar oameni care efectiv să nu aibă acest canal auditiv format, să nu reuşească să vibreeze nici în interior, aţi întâlnit?

Da, dar persoanele respective nu vibrau cu nimic, pentru că nu vroiau să vibreze. Nu vibrau nici cu o carte, pentru că nu o citeau, nu vibrau nici cu... mă trezesc de multe ori pur şi simplu şi mă uit în jur şi încep să aud anumite lucruri, mă trezesc noaptea şi mă uit la stele. Persoanele respective nu erau fascinate de ceva de genul ăsta.

Dar din câte înţeleg tocmai asta vă propuneţi, inclusiv prin aceste dialoguri, să vă apropiaţi şi de cei care nu se uită la stele, meditând, nu?

Mai degrabă aş vrea să arătăm nu neapărat ceea ce facem noi, ci să promovăm un alt tip de gândire, dintr-o altă direcţie: "hai să încerc şi lucrul ăsta", "să văd ce se întâmplă".

Ce proiecte mai speciale aveţi programate în acest an, de care abia aşteptaţi să vă ocupaţi?

Sunt câteva. Abia aştept să ajung peste două săptămâni în Rusia, în Perm, care e una din Operele mele preferate, teatrele mele de operă preferată, să fac o premieră în limba rusă unde a avut premiera acum 118 ani, Korsakov, ”Mireasa ţarului”, iar teatrul de acolo şi opera respectivă sunt fascinante.

Orchestra Filarmonicii clujene "mai energică"

Cum colaboraţi cu Filarmonica din Cluj?

Ne simţim foarte bine, e o energie pozitivă între noi.

Cât contează că sunt concert maeştrii tineri?

Am şi persoane în vârstă cu care mă înţeleg foarte bine, de exemplu am avut plăcuta surprindere la Cluj ca din orchestră şi persoanele mai în etate să fie cele să îmi propună să vin aici ca dirijor. Ceea ce m-a bucurat foarte mult, adică întotdeauna a fost o comuniune cu Orchestra de aici. S-ar putea să fie şi subiectivismul meu, pentru că aici am studiat, dar nu e doar asta. Pentru că după ce am plecat din Cluj eu nu am mai dirijat ani de zile aici.

Cât de mult s-a schimbat Orchestra faţă de cum o ştiaţi?

În primul rând s-a schimbat faptul că e o sală în care chiar se poate cânta. Contează enorm şi contează enorm ca Filarmonica să aibă o sală. Sala este atât de importantă. Este ca şi cum tu vrei să concurezi la formula 1 cu Lada, nici măcar trabant, aşa de importantă e sala. Schimbă sincer şi starea pe care o ai când cânţi. Când cânţi într-o sală mohorâtă, închisă, te simţi altfel faţă de o sală luminoasă. 

Cum este Orchestra ca ansamblu?

E foarte energică, parcă mai energică decât o ţin minte din studenţie. Mă bucură enorm. Lucrurile au evoluat.

Dirijor la trei instituții muzicale

Născut la Sibiu, Gabriel Bebeșelea are 29 de ani şi a absolvit Conservatorul din Cluj, la clasa de dirijat, sub coordonarea maestrului Petre Sbârcea. A fost laureat al mai multor concursuri de profil, iar după premiul 1 de la Jeunesses Musicales din 2010, când încă nu terminase masterul început la București, a fost numit devenit dirijor principal la Opera din Iași, devenind cel mai tânăr șef de la o instituție muzicală din România.

Stabilit la Viena, unde a făcut studii de perfecționare muzicală, este în prezent dirijor principal la Filarmonica din Sibiu (din stagiunea 2014-2015), Opera Română din Cluj (din 2015) și Filarmonica de Stat Transilvania (din stagiunea 2016-2017). A avut ocazia să asiste la repetițiile și concertele susținute de cei mai mari dirijori ai momentului, în cadrul unei rezidențe la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. În 2015 a fost selectat să participe activ la cursurile a doi dirijori de renume mondial, Bernard Haitink (la Festivalul de la Lucerna) şi Kurt Masur (Aurora Classical Festival).

"Music first, stories after"

Filarmonica a inaugurat sâmbătă o serie de dialoguri informale, „Stories first, music after”, cu dirijori, muzicologi, compozitori şi interpreţi, având căror scop este să apropie publicul larg de muzica clasică. Fiecare dintre evenimente va avea loc în librăria Cărtureşti din mall-ul din Gheorgheni şi va fi legat de concertul săptămânii respective. Invitaţii întâlnirii la care au asistat zeci de persoane, au participat Gabriel Bebeşelea, muzicologul Gabriel Banciu şi directorul Filarmonicii, Marius Tabacu.

Primul dialog cu publicul a avut ca temă concertul programat vineri 20 ianuarie la Colegiul Academic, cu lucrările: Schicksalslied (Cantecul destinului), de Brahms, „Cantecele si dansurile mortii”, de Modest Mussorgski, compozitie orchestrată de Dmitri Sostakovici, prilej cu care baritonul Florin Estefan revine pe scena Colegiului Academic şi „Dansurile Simfonice” de S. Rahmaninov.