Actualitate
Secretarul unei comune din judeţul Cluj şi un consilier local, trimişi în judecată de DNA Cluj. Acuzaţii de mită şi fraudă cu fonduri europene
Un secretar de comună, o casieră şi un consilier local (soţ şi soţie), dar şi un consilier APIA au fost trimişi în judecată vineri de către DNA Cluj.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane inculpate într-un dosar de fraudare a fondurilor europene în comuna Iara.
Olimpiu Ioan Onacă, secretar al primăriei comunei Iara, județul Cluj, la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual;
Vasile Constantin Stoian, consilier APIA la data faptei, a fost trimis în judecată cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
Marius Emil Todor, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Iara, județul Cluj, la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la fals intelectual, participație la uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată;
Veronica Todor, casieră în cadrul primăriei comunei Iara, județul Cluj, la data faptelor, a fost trimisă în judecată pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale.
Pe lângă aceştia, au mai fost trimişi în judecată Rebeca Mădălina Mocan, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri şi Marius Adrian Paşca, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Mecanismul fraudării
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 - 2014, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan, în calitate de secretar al primăriei comunei Iara, județul Cluj, a semnat, a întocmit și a pus la dispoziție documente ce conțin date nereale referitoare la arendarea mai multor suprafețe de pășune inculpaților Todor Marius Emil, Pașca Marius Adrian, Mocan Rebeca Mădălina și altor persoane fizice, documente ce au fost folosite de aceștia pentru obținerea de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a sumei totale de 893.187,01 lei.
“Concret, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a falsificat mai multe contracte de arendă încheiate între diferite persoane, prin contrafacerea semnăturii primarului comunei Iara și a consemnat date nereale în cazul adeverințelor «emise» de Primăria comunei Iara și a contractelor de arendă, prin aplicarea «vizei de înregistrare» pe contractele de arendare (semnătură și ștampilă), semnarea în calitate de secretar al UAT Iara și/sau aplicarea ștampilei Consiliului local Iara pe adeverințele emise de primărie. În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a determinat, cu intenție, una sau mai multe persoane să falsifice, fără vinovăție, ștampila cu amprenta «Primar - județul Cluj - Comuna Iara» și cea cu amprenta semnăturii primarului comunei Iara”, susţin procurorii anticorupţie.
8000 de euro, preţul ilegalităţilor
DNA Cluj mai susţine că în demersul său infracțional, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a beneficiat și de ajutorul inculpatului Stoian Vasile Constantin, care, în calitate de consilier APIA., în perioada 2013-2014, a primit cererile unice de plată pe suprafață și anexele la cereri, fără a fi semnate de titulari, le-a completat și le-a înregistrat la APIA – Centrul local Turda.
“Totodată, în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a mai fost ajutat și de Todor Veronica, Mocan Rebeca Mădălina și Pașca Marius Adrian. Ulterior virării sumelor de bani către beneficiarii fondurilor europene, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a primit de la aceștia o parte sumele de bani încasate de la APIA. În cursul lunii mai 2014, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a pretins și primit în două tranșe de la două persoane, suma totală de 37.200 lei, în scopul îndeplinirii unor acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru întocmirea și punerea la dispoziția acestora a unor documente false ce urmau să fie utilizate de cele două persoane pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene”, mai arată procurorii anticorupţie.
Cum au încercat să “fure” 200.000 de euro de la UE
În perioada 2008 – 2012, inculpatul Todor Marius Emil, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente în care se atestau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține pe nedrept fonduri europene în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, documente în baza cărora a primit de la APIA suma totală de 889.711,13 lei .
“În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Todor Marius Emil a întreprins următoarele activități: l-a instigat pe inculpatul Onacă Olimpiu Ioan să consemneze date nereale (prin semnarea și/sau ștampilarea acestora cu ștampila Consiliului local Iara și prin contrafacerea semnăturii primarului comunei Iara), pe mai multe documente încheiate de Comisia locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iara, a determinat un inginer topograf, care a acționat fără vinovăție, să intabuleze suprafața de teren de 103.200 mp, aflată în proprietatea inculpatului Todor Marius Emil și a falsificat un document care a fost utilizat de acesta în cazul cererii unice de plată pe suprafață pe anul 2012 înregistrată la APIA Centrul Județean Cluj”, se mai arată în rechizitoriu.
În perioada 2009-2013, inculpata Todor Veronica, în calitate de casieră în cadrul primăriei comunei Iara, a completat cu date nereale mai multe documente ce au fost folosite ulterior de soțul acesteia, inculpatul Todor Marius Emil în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
În perioada 2013 – 2014, inculpatul Pașca Marius Adrian, a semnat și depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente întocmite în fals, în vederea obținerii pe nedrept fonduri europene, în baza cărora a primit de la A.P.I.A. suma totală de 54.590,16 lei.
În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaților cu sumele reținute ca prejudiciu.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile aparținând inculpaților Onacă Olimpiu Ioan, Stoian Vasile Constantin și Todor Marius Emil, precum și asupra unui autoturism de lux deținut de inculpata Mocan Rebeca Mădălina.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.